După anii grei ai războiului, autoritățile și populația au trecut la îndepărtarea urmelor acestuia și la reconstruirea orașului distrus de bombardamentele artileriei și aviației inamice. În același timp, localnicii au înțeles să cinstească memoria eroilor care s-au jertfit pentru realizarea idealului național. În aceste acțiuni s-au implicat administrația locală, locuitorii orașului, dar și Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război” (înființată în 1919, președintele filialei locale era protopopul Nicolae Conduratu) și transformată ulterior, în 1927, în Societatea „Cultul Eroilor”. Au fost constituite comitete de inițiativă din care au făcut parte alături de reprezentanții administrației locale și ai bisericii, fruntași ai orașului, văduvele, familiile eroilor, foști combatanți, alţi locuitori care au deschis liste de subscripție pentru colectarea de fonduri. Pentru realizarea scopului propus au fost organizate spectacole și s-au mobilizat locuitorii orașului. În acest mod au fost ridicate mai multe monumente comemorative: Statuia Cercetașului, Monumentul Eroilor Ceferiști, Monumentul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea”, Clopotul Eroilor de la biserica „Sfântul Ioan”, crucea de stejar înălțată în Grădina Publică pe locul unde era fântâna în care au fost găsiți cei patru cercetași morți în timpul războiului.
Cimitirul Eroilor se află în Cimitirul „Eternitatea” din partea de nord-vest a orașului, și a fost înființat la 1 iulie 1917 de către comandanții armatei. Până la acea dată ostașii, „mulți la număr”, morți în război, au fost îngropați „printre mormintele civile, cu deosebire în lungul laturii dinspre apus”. În „vastul cimitir al eroilor” mormintele erau bine îngrijite, dintre tufele verzi de stânjenei și iride răsăreau mici cruci de lemn. Într-un colț al unui „careu întins” (așa numitul cimitir al exantimaticilor) se găsea o cruce înaltă ridicată deasupra unei gropi comune. Aceasta a devenit loc de odihnă pentru nenumărați refugiați sosiți la Tecuci în drumul lor de pribegie spre nordul Moldovei. Ceva mai departe se aflau mormintele aviatorilor eroi. Acestea aveau cruci din elice.
În 1920 cimitirul se prezenta bine îngrijit. Acesta era împrejmuit cu un gard de sârmă ghimpată, iar pe aproape toate crucile erau inscripționate numele eroilor căzuți. Pe cuprinsul județului se mai găseau alte 21 de cimitire ale eroilor pentru care s-au executat primele măsuri de îngrijire: împrejmuire cu garduri, curățirea de buruieni, montarea de cruci.
La 16 iunie 1925, în parcela unde se găseau osemintele celor 1874 de cercetași (după alte surse 3000 de refugiați, „tineri contingent 1919-1920, majoritatea elevi de școli secundare și cercetași din Oltenia”) îngropați (cu începere de la 15 ianuarie 1917), în prezența principelui moștenitor Carol, sosit la Tecuci pentru inaugurarea Monumentului Cercetașului, a fost oficiat un parastas „pentru pomenirea cercetașilor, tineretului și populațiunei refugiate, morți în acest oraș în timpul războiului”. În prealabil, la locul unde în cimitir se găseau îngropați cercetașii, a fost reparat gardul împrejmuitor, vopsite și scrise cele două tăblițe montate pe crucea din lemn situată în mijlocul acelui loc, pentru că nu se mai cunoștea nimic din ce a fost scris. După slujba de pomenire Alteța Sa Regală a vizitat Cimitirul Eroilor și mormintele aviatorilor.
Planul de lucrări pe anul 1930 prevedea centralizarea mormintelor eroilor din județ, completarea cu cruci de beton, troițe etc., în toate cimitirele de onoare construite sau reamenajate în anul 1929.
În 1931, Cimitirul Eroilor era încă îngrădit cu sârmă ghimpată, ca în timpul războiului. Autoritățile locale au acordat în 1932, la intervenția Societății „Cultul Eroilor”, o subvenție de 16.000 lei „pentru începerea lucrărilor mausoleului la Cimitirul Eroilor din orașul Tecuci”.
Cu toate acestea, situația nu se prezenta diferit nici în anul 1938. Dintr-un raport al preotului Nicolae Conduratu aflăm că Cimitirului Eroilor „îi trebuie o mai bună împrejmuire, o capelă sau măcar o troiță amintitoare așezată în mijloc”. Părintele Conduratu s-a pronunțat și pentru înlocuirea vechilor cruci cu altele mai solide, din beton armat sau stejar masiv cu ornamentații obișnuite în lemn. Datorită sumei mici alocate în buget (15.000 lei), nici în anul 1939 nu s-au putut executa lucrările preconizate la Cimitirul Eroilor.
În septembrie 1939 conducerea de la București a Societății „Cultul Eroilor” (directorul – colonel Radu Macarovitch) transmitea Primăriei Tecuci o schiță a portalului proiectat a se ridica la Cimitirul Eroilor din Tecuci. La 17 septembrie 1939, într-un raport înaintat primarului, șeful Serviciului Tehnic al Primăriei a menționat faptul că aleea principală de acces la Cimitirul Eroilor are o lățime de 8 metri și propune ca deschiderea de la mijloc să aibă cel puțin 1,50 metri. În document se preciza că portalul va avea în total 5,50 metri lungime, iar înălțimea coloanelor trebuie să fie mai mare de 4 metri. În finalul raportului se solicita intervenția la „locul în drept” pentru obținerea proiectului definitiv al lucrării.
Trei luni mai târziu, primarul orașului, colonelul Ionașcu a transmis președintelui Societății „Cultul Eroilor” propunerea ca în locul portalului proiectat a se ridica la intrarea în Cimitirul Eroilor să se construiască un osuar, în care să se depună osemintele eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului îngropați în Tecuci, iar portalul urma să fie realizat ulterior. Primarul menționa faptul că a fost întocmit un proiect pentru osuar. Acesta urma să adăpostească osemintele a 250 de eroi în parterul construcției. La etaj era prevăzut un spațiu destinat pentru amenajarea unei capele de 4,60 m X 4,60 m.
La 13 ianuarie 1940 conducerea centrală a Societății „Cultul Eroilor” a solicitat proiectul și devizul lucrării. O lună mai târziu, aceste documentații erau întocmite de Serviciul Tehnic al Primăriei, urmând ca după aprobarea subvenției pentru construirea osuarului să se solicite și avizul Comisiei Monumentelor Istorice (conform Ordinului Rezidenței „Dunărea de Jos” nr. 28.901 din 15.11. 1939). În cele din urmă, Societatea „Cultul Eroilor” a fost de acord, „în principiu, cu construirea unei cripte și executarea altor lucrări la Cimitirul Eroilor din acest oraș, la care comuna va contribui cu anumite materiale”. Prin urmare, la începutul lunii aprilie 1940, după ce Primăria a oferit materialele necesare, iar comandantul Garnizoanei Tecuci a pus la dispoziție cei 10 militari solicitați pentru a da ajutor pe timpul executării lucrărilor, s-a început construirea osuarului din Cimitirul Eroilor.
Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial are o înălțime de 6 metri. Pe un soclu masiv de formă dreptunghiulară se înalță un obelisc care are instalat în vârf o cruce. Pe fațada obeliscului este înscris textul: „Închinare ostașilor căzuți în Războiul de Întregire a Neamului. Aici odihnesc 972 ostași români căzuți în războiul 1916-1919”.
Monumentul are aliniate în fața sa crucile cu numele a 32 de eroi tecuceni: colonel Negrei Nicolae, maior aviator Capșa Nicolae, maiori – Rozeanu Aurel, Bălușescu Aurel, Voiculescu Constantin, Vasilescu Ștefan, căpitani – Constantinescu Ioan și Ceaușoglu Dumitru, locotenenți – Marin Ioan, Matescu Toader, Rădulescu Eugen, Acraru Ioan, sublocotenenți – Chirilă Ioan, Cercel Constantin, Cazană Apostol, Stanciu Pintilie, plutonieri – Năstase Gheorghe, Călin Alexandru, Șodoc Enache, sergent aviator – Ionescu Mihai, sergent – Rotaru Constantin, caporal – Velicu Gheorghe, caporal – Tătaru Alexandru, fruntaș – Scorțeanu Ion, cercetaș – Danciu Petre, soldați – Botezatu Mihai, Voicu Dumitru, Alexe Florian, Mișu Nicolae, Stancu Ioan, Curtean Dumitru, Crivețeanu Ioan.
În cele trei cripte aflate în jurul „Obeliscului Eroilor” sunt osemintele a 1114 ostași romani, 372 cetățeni români și 227 ostași ruși căzuți în Primul Război Mondial.
Daniel Bradea
Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Editura StudIS, Iași, 2021, p.14, 282, 291-294.
