Statuia Cercetașului este singurul monument de acest fel din țară. Primele intenții de a ridica un monument în memoria cercetașilor, „vlăstari tineri care s-au sacrificat în marele război din 1916 – 1918 cu prețul vieții lor pentru întregirea României Mari și care au avut nefericirea să-și piardă viața în orașul Tecuci”, s-au declarat încă din anul 1921.
În anul 1923 s-a construit un monument, reprezentat de o coloană înaltă de formă cilindrică, înconjurat de o mică grădină, la intersecția străzilor Vasile Alecsandri, Elena Doamna, Anton Cincu și Nicorești. Având în vedere că inițiatorul ridicării acestui monument a fost primarul Virgil Mironescu, care a contribuit personal cu bani și materiale, în ședința din 3 noiembrie 1923, Comisia Interimară a orașului Tecuci a hotărât ca în piața unde se află ridicat acest monument să poarte numele „Piața Virgiliu”.
Monumentul a fost văzut în toamna anului 1923 de Alteța Sa Regală Principele Carol, cu prilejul inspecției pe care a făcut-o la Centrul de Instrucție al Aviației din Tecuci. Cu această ocazie, primarul Virgil Mironescu a solicitat sprijin pentru confecționarea la „Arsenalul Armatei” a cercetașului și a vulturului ce urmau să împodobească vârful coloanei. După ce, la sfârșitul lui decembrie 1923, principele Carol a comunicat faptul că s-a aprobat turnarea în bronz a cercetașului și a vulturului la Arsenalul Armatei, primarul Mironescu a solicitat sprijinul Ministerului de Război. În adresa trimisă ministrului se menționa: „locul acestui monument nu poate fi mai bine plasat decât în orașul Tecuci căruia i-a fost sortit să găzduiască în el retragerea cohortelor de cercetași evacuate și unde fatalitatea a făcut ca un mare număr de cercetași să aibă soarta repausului pe veșnicie în cimitirul orașului Tecuci”.
La data de 7 mai 1924, Ministerul de Război a înștiințat Primăria că nu poate executa astfel de lucrări și nici nu poate pune la dispoziție materialele cerute. În această situație, primarul Virgil Mironescu a apelat pentru turnarea statuii la Fabrica V.V. Rășcanu, căreia i-a plătit 60.000 lei. La 2 iulie 1924 lucrarea era terminată, așa încât primarul a cerut aprobarea conducerii C.F.R. București pentru transportarea Cercetașului, în greutate de 300 kilograme, cu un vagon de bagaje la unul din trenurile București – Tecuci.
Statuia Cercetașului a fost realizată de sculptorul Athanasie Constantinescu în atelierele Școlii Superioare de Arte și Meserii din București. Pe soclul din beton, „luminoasă apare Statuia Cercetașului, în mărime naturală. Cu bastonul în mână, cu sacul în spate, el pășește înainte, plin de încredere; fața, privirea, toată atitudinea figurii exprimă seninătate, puritate avânt”.
Dintr-un referat întocmit de Gheorghe Ghițulescu, șef al Biroului bunurilor din cadrul Primăriei, la 2 decembrie 1924, aflăm că Monumentul Cercetașilor, singurul monument al orașului, „deși nu era terminat suferise în nenumărate rânduri stricăciuni din cauza răuvoitorilor”.
Cercetașul a fost instalat pe soclu încă din toamna lui 1924, când autoritățile au făcut demersuri în vederea stabilirii datei la care urma să se organizeze solemnitatea dezvelirii monumentului ridicat în memoria cercetașilor căzuți în timpul războiului.
Pe soclu au fost montate șase plăci de marmură. Acestea aveau următorul conținut:
* În amintirea cercetașilor Morți pentru țară 1916 – 1918.
* Acest monument s’a ridicat Sub D-nia Majestăței Sale Ferdinand I. Regele Tuturor Românilor și a Augustei sale soții Regina Maria.
* Și s-a dezvelit în ziua de _____1924 în asistența A.S.R. Principele Carol, Moștenitorul Tronului și Comandantul Cohortelor Cercetășești.
* Omagiu memoriei Cercetașilor Căzuți pentru Neam
__Cetățenii orașului Tecuci.
* Macheta s-a lucrat gratuit de Școala Superioară de Arte și Meserii din București cu concursul d-lor Directori Ingineri Șef Gh. Vulcănescu și al sculptorului profesor A. Constantinescu.
* Comitetul de inițiativă compus din: Virgil Mironescu- președinte, căpitan invalid Jean Disa- vice-președinte, C. Burghelea, Căpitan Al. Chiriță, Gh. Ghițulescu, Locot. V. Rădulescu, D. Constantinescu, I. Iacobescu, Vasile Radu, Al. Muscă, Elev cercetaș T.T. Pamfil, Emil Nacu- casier.
Dezvelirea statuii a avut loc, pe 16 iunie 1925, în prezența Alteței Sale Regale Principele moștenitor Carol, Comandantul Marii Legiunii a Cercetașilor din România. Cu acest prilej, la „cimitirul exantimaticilor” din Tecuci, a fost oficiat „un parastas pentru pomenirea cercetașilor, tineretului și populațiunei refugiate, morți în acest oraș în timpul războiului”. În prealabil, „la locul unde în cimitir sunt îngropați cercetașii” a fost reparat gardul împrejmuitor, vopsite și scrise cele două tăblițe montate pe crucea din lemn, situată în mijlocul acelui loc, fiindcă nu se mai cunoștea nimic din ce a fost scris.
După instalarea puterii comuniste statuia a fost dată jos de pe soclu. Din relatarea lui Andrei Mihnea, fost desenator tehnic la Sfatul Popular Tecuci, rezultă că cercetașul a fost topit la Întreprinderea de Industrie Locală și transformat în cuzineți. Totodată, au fost distruse și plăcile montate pe monument, în locul cărora au fost puse medalioane, din cupru, cu reprezentări din diverse discipline sportive. Pe soclu a fost montat un glob pământesc miniatural cu patru porumbei ce simbolizau pacea.
Un grup de foști cercetași (Alexandru Daia, Ion R. Pecuraru, col. Gheorghe Petrașcu) au inițiat, cu începere de la 20 februarie 1978, o serie de demersuri pe lângă conducerea locală, județeană și centrală a Partidului Comunist Român prin care cereau refacerea monumentului.
La 22 iunie 1983, Florica Șerbănescu, președinta Comitetului Județean de Cultură Galați, solicita, în vederea acordării aprobării pentru refacerea „Statuii Cercetașului”: procesul-verbal cu consimțământul foștilor cercetași care au hotărât refacerea statuii prin contribuție, planul de situație cu amplasarea monumentului în orașul Tecuci, devizul lucrării și avizul Consiliului Popular al Municipiului Tecuci privitor la amplasarea monumentului, în funcție de schița de sistematizare aprobată și de valoarea lucrării.
În anul 1986 s-a reușit montarea pe soclul fostului monument a unui altorelief prin care sculptorița Ada Geo Medrea încearcă să reconstituie simbolul jertfei făcută pentru țară de către cercetași. După Revoluția din decembrie 1989 și reinstaurarea democrației în țară au fost reluate demersurile pentru refacerea monumentului. Acțiunea a fost încununată de succes, în 1996, când, Primăria și Fundația „Pentru Județul Tecuci” au instalat pe soclul fostului monument replica realizată de sculptorul tecucean Dan Mateescu. Dezvelirea noii statui a avut loc la 16 iunie 1996.
În 2010, pe soclul monumentului au fost montate 4 plăci din marmură albă. Pe partea din față a soclului a fost inscripționat un citat din Baden Powell: „Cel mai bun mod de a atinge fericirea este să o răspândiți în jurul vostru. Încercați să lăsați lumea un pic mai bună, decât ați găsit-o când v-ați născut”. Această placă a fost montată deasupra celei instalate în anul 1996 și care are textul: „În amintirea cercetașilor morți pentru țară, 1916 – 1918”.
Pe latura din dreapta se află plăcuța cu Legământul cercetașului: „Eu… făgăduiesc, pe onoarea mea, să fac tot posibilul să servesc pe Dumnezeul patriei mele România, să-mi ajut aproapele în orice moment, să mă supun legii cercetașului. Așa să-mi ajute Dumnezeu”. Placa din stânga are inscripționat un citat din Nicolae Titulescu: „Cercetășia contopește toate energiile neamului, într-o mare și nemărginită dragoste de țară”.
Pe latura din spate este montată o placă având următorul text: „Acest monument s-a ridicat sub domnia Majestății Sale, Ferdinand I, regele tuturor românilor, și a augustei sale soții, Regina Maria, fiind primul monument închinat cercetașilor români”.
În fiecare an, cercetașii din întreaga țară își dau întâlnire la monumentul din Tecuci pentru a cinsti memoria înaintașilor.
Daniel Bradea
Sursa: Daniel Bradea, TECUCENII CINSTESC MEMORIA EROILOR CĂZUȚI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, în „Tecuci, un ținut cu vocația unirii”, coord. Șt. Andronache, redactor de carte Radu Vladimir, ed. a II-a revizuită și adăugită Editura Grapho Press, Tecuci, p. 116-118.
