Regimentul 64 Infanterie Tecuci în campania militară din toamna anului 1916 

  

Regimentul 64 Infanterie a fost înființat în baza prevederilor Înaltului Decret nr. 1444 / 01 aprilie 1914, publicat în Monitorul Oastei nr. 15 din 4 Aprilie 1914. Regimentul își avea reședința în Garnizoana Tecuci și avea în componență unități și subunități mobilizate din centrul de recrutare Tecuci. Împreună cu Regimentul 50 Infanterie Focșani făcea parte din Brigada 35 Infanterie în cadrul Diviziei 5 Infanterie (Corpul III Armată). Regimentul a fost condus, la intrarea în război, de locotenent-colonelul Ioan Costăchescu. În timpul acțiunilor militare din anul 1916 a fost dislocat operativ în zonele Brașov – Feldioara – Homorod și Nămăești – Valea Mare Pravăț – Câmpulung. 

Operațiunile militare din Bucegi 

Pentru început trebuie să menționăm faptul că subunități ale regimentului au acționat în această campanie la cea mai înaltă altitudine, pe crestele Bucegilor.  

La 2 octombrie 1916 generalul Razu a dat ordin unui batalion al Regimentului 64 Infanterie, sub conducerea maiorului Aritonovici, să se îndrepte în marș spre Moreni. Batalionul urma să ocupe Vama Strunga în vederea acoperiri frontierei între Vf. Omu și Vf. Sf. Ilie.   

Generalul Gheorghe Dabija (1872 – 1957), în lucrarea Armata Română în Răsboiul mondial (1916 – 1918), a menționat faptul că, pe data de 6/19 noiembrie 1916, „la Vama Strunga şi Omul, patrule inamice au făcut recunoaşteri, dar au fost respinse”. Prin această scurtă descriere au fost consemnate confruntări militare, chiar dacă doar la nivel de patrule, la cea mai înaltă altitudine, în Munții Bucegi, pe crestele Vf. Omu (2505 m). Printre forţele combatante ale românilor care au acționat în zonă s-a aflat  și batalionul I al regimentului tecucean (făcea parte din Detaşamentul Strunga).  

Defecțiunea morală 

În timpul campaniei din anul 1916 au avut loc și „defecțiuni morale produse în unele unități”. De aceste defecțiuni nu a fost ocolit nici Regimentul 64 Infanterie Tecuci. Generalul Gheorghe Dabija, în lucrarea mai sus amintită, relatează faptul că, pe 6 octombrie 1916, în urma unor recunoașteri ale inamicului spre Dobriașu și Muntele Clăbucet, Regimentele 50 și 64 Infanterie (Brigada 35 Infanterie) au fugit de pe front către Stoenești și au fost cu mare greutate refăcute și introduse din nou pe câmpul de luptă spre Muntele Clăbucet. 

Referitor la aceste evenimente generalul Alexandru Stoenescu a consemnat în carnetul de campanie, la data de 6 octombrie 1916, următoarele: „Două companii au fost trimise la satul Stoenești pe Dâmbovița a veni în ajutorul Reg. 64, care își pierduse orice onoare. Fugeau din front după câmpul de luptă și devastau locuințele oamenilor, și chiar jefuiau pe oameni făcând crime. Găsindu-mă în rezervă la satul Suslănești, am prins mulți oameni fugari din acest regiment, pe care i-am pus pe două rânduri și cu o escortă puternică i-am înaintat comandamentului diviziei. Comandamentul pentru aceste fapte reprobabile a dat un ordin de zi pe divizie, arătând faptele degradatoare ale Reg. 64 și 50”.  

Generalul Stoenescu susține că nu inamicul îi făcuse pe ostașii să fugă de pe front, ci propaganda făcută de unii indivizi din cadrul celor două regimente. Aceștia le spuneau „fără conștiință și rușine că aici nu este țara lor, ce caută a lupta în Muntenia etc. Locuitorii satelor: Slobozia, Stoenești, Bădeni, Pământeni, Suslănești, vor povesti faptele acestor regimente”. 

Constantin Kirițescu în relatarea privitoare la desfășurarea luptelor pe frontul Dragoslavele – Mateiaș a consemnat faptul că, pe 3/16 octombrie 1916, după ce germanii au reușit să ocupe pantele dinspre nord ale dealului Mateiaș (8 km de Câmpulung), s-a produs panică în rândul trupelor române: „O spărtură se face în front: Regimentul 50 părăsește poziția și se retrage în debandadă la Câmpulung, unde se dă la neorînduieli”.

I.M. Dimitrescu lasă să se înțeleagă că aceste evenimente au avut loc pe 30 septembrie 1916, la Posada, „unde strămoșii au biruit odată, ochii văzură spectacolul de necrezut al înfrângerii, unei retrageri rușinoase, unei nedibăcii ostășești ale cărei urmări ne aprinsese în suflet și mai mult flacăra răzbunării”.

Datorită  faptului  că  batalioanele  celor două regimente ale Brigăzii 35 Infanterie erau repartizate în sectoare  diferite pe frontul Dragoslavele-Mateiaș, putem considera că această „defecțiune” a cuprins doar subunitățile aflate într-un singur sector și nu regimentele în integralitatea lor. Din punctul nostru de vedere, aprecierile generaliste de genul „Reg. 64 își pierduse orice onoare”, „aceste fapte reprobabile… și degradatoare ale Reg. 64 și 50” etc., exprimate  de autorii unor lucrări în care se relatează despre aceste evenimente sunt exagerate. De altfel, și generalul Alexandru Averescu după ce a luat la cunoștință despre alarmarea Marelui Cartier General, în urma unei telegrame a maiorului de jandarmi din Câmpulung prin care anunța că inamicul se apropie de oraș, iar prefectul a telegrafiat că  „Regimentele 10 [Infanterie]  și 50 [Infanterie] sunt lașe”, avea să consemneze în notițele sale: „Voi vedea cum sunt regimentele, desigur însă că domnii care au telegrafiat astfel de lucruri trebuie să fie în prada groazei. Nu știu dacă regimentele erau lașe sau cel care a telegrafiat… Cum se puteau permite la M. C. G. astfel de necuviințe? ”. 

Să nu uităm că aceste fapte s-au produs după aproape 5 săptămâni de lupte neîntrerupte, perioadă în care cele două regimente au stat neîncetat de veghe la frontieră, așa încât erau sleite de puteri și cu efectivele serios diminuate. Pe de altă parte, trebuie să luăm în considerare și ferocitatea atacurilor inamice. Spre exemplificare, prezentăm descrierea făcută de I. M. Dimitrescu bombardamentelor germane la vama Giuvala – Rucăr la 28 septembrie 1916: „Deodată, un trăsnet îngrozitor izbește văzduhul deasupra noastră. O hoarnă de pe vamă cade sfărâmată în bucăți. Câteva rupturi de obuz se revarsă sub formă de ploaie peste noi, iar, la 30 de pași, o schijă omoară pe inimosul învățător Cristea Badiu, sublocotenent de rezervă și schilodește oribil mai mulți soldați. Muzica înfricoșătoare se repetă: caii rup hamurile, oamenii aleargă într-o neorânduială turbată, automobilele sanitare se pun pe fugă. E o învălmășeală vecină cu nebunia, pe când muzica obuzelor, spărgându-se la câțiva pași de noi, mărește și mai mult panica”. Menționăm faptul în timpul acestor lupte, pe 27 septembrie 1916, la vama Giuvala a fost rănit avocatul locotenent Alexandru Lascarov-Moldovanu.  

I.M. Dimitrescu arăta că asupra pozițiilor Regimentului 50 Infanterie inamicul arunca „un uragan groaznic de proiectile”, „amestecând pământul cu sute de trupuri omenești”, provocând trupelor noastre „ceasuri de tortură și chinuri ca în iad”. Așa a fost și în ziua de 3 octombrie 1916, când germanii au ocupat muntele Căpitanu, după o zi „fioroasă, în care cu toată lipsa noastră de artilerie grea, mitraliere și alte mijloace de luptă, am rezistat totuși în fața unui inamic superior numericește, până ce pierderile noastre ne-au pus în neputință a mai sta pe poziție”.

În fața acestei situații reacția comandamentului armatei române a fost promptă. Breșa creată  a fost acoperită cu trupe din rezervă. Apărarea a fost reorganizată, după care trupele române au trecut la atac. După trei zile de lupte înverșunate, pe  6/19 octombrie 1916, inamicul s-a retras cu pierderi grele și vârful Mateiaș (cota 1241) a rămas în mâinile românilor.  

Aceasta a fost singura trecătoare pe care germanii nu au reușit să o cucerească. Trupele române au fost nevoite să se retragă, în urma înfrângerilor de pe Olt și Jiu, pentru a nu fi încercuite. 

Bătălia de pe frontul Dragoslavele-Mateiaș 

La aceste lupte  au participat cu eroism și ostași ai celor două regimente componente ale Brigăzii 35 Infanterie. În cursul nopții de 10/11  octombrie 1916, companii din Regimentul 50 Infanterie Focșani și Regimentul 64 Infanterie Tecuci au fost prinse în focul  liniilor dușmane între râul Târgului și râul Argeșel. Regimentul 50 Infanterie ocupa poziție pe Valea Cârstei și Poiana Lungă. Acesta avea în dreapta Regimentul 70 de musceleni, iar în stânga Regimentul 64 Infanterie Tecuci. Au fost lupte de poziție cu puternice bombardamente de artilerie. Trupele noastre au luptat eroic și au împiedicat pătrunderea inamicului. Acesta a fost nevoit să lungească linia de luptă spre satele Albești și Cândești. După luptele date la Pravăț, Mateiaș și Clăbucet  inamicul a fost respins. 

În cursul nopții de 12/13 octombrie 1916, soldații Regimentului 50 Infanterie, care apărau flancul stâng al  pozițiilor românești, luptând eroic au respins cele 12 atacuri date de germani. Astfel, afirmațiile generalului Dabija care susține că „situația acestui flanc este grea din cauza R. 50 Inf. care luptă slab” sunt de neînțeles. 

În sectorul dreapta, detașamentul colonelului Foișoreanu (comandantul Regimentului 24 Infanterie Tecuci) a fost atacat de grupul german de pe Prisaca, cota 1358. Atacul  a  fost oprit de artileria grea de la Dragoslavele. 

Lupte crâncene s-au dat și în ziua de 14 octombrie 1916. La încleștările de pe panta piscului Urlei a participat și o companie a regimentului tecucean alături de Regimentul 60 Infanterie. Această subunitate a luat parte și la luptele de a doua zi, din Lunca Gârlei. Ai noștri au luptat cu disperare. Compania din regimentul tecucean  din cauză că era epuizată nu mai avea puterea să reziste și a fost  retrasă. 

 La 18 octombrie 1916, 6 companii din Regimentul 64 Infanterie ocupau poziții de la piscul Prisaca până aproape de călcelușa Denis. În aceste lupte avea să se remarce locotenentul Ioan Iliescu, (viitorul locotenent-colonel) care era la comanda Companiei a 7-a din Regimentul 64 Infanterie. Pentru faptele sale de arme avea să fie elogiat de maiorul Stănescu, comandantul regimentului, în foaia calificativă pe anul 1916: „Atât în luptele din Transilvania, cât şi mai cu seamă în sectorul Dragoslavelor a luat parte la toate atacurile date pe Muntele Prisaca, poziţie care am apărat-o fără ca inamicul să o poată lua 14 zile. În urmă, această poziţie am dat-o Regimentului 62 Infanterie şi 60 iar noi am trecut pe Muntele Pietrosul nord Nămăieşti. Aici, timp de 24 zile, locotenentul Iliescu a fost cu trupa sa veşnic în linia întâia de luptă. A dat dovadă de mult sânge rece şi abnegaţie în înverşunatele atacuri pe care inamicul le dădea pentru a rupe frontul în direcţia V. Mari. Niciodată nu a reuşit a ne scoate din poziţie, din contră, inamicul a fost scos din poziţiile înaintate ce le luase până la venirea noastră”.  

La 4 noiembrie 1916, 2 batalioane ale Regimentului  64 Infanterie și 3 batalioane din Regimentul 50 Infanterie, alături de un batalion din Regimentul 60 Infanterie au participat la atacul dat în sectorul dealul Pietrosu – dealul Poiana Lungă. Scopul atacului era cucerirea cotei 1039 – Plaiul Clăbucetului.  Din ordinul diviziei trupele din acest sector erau puse sub comanda colonelului Foișoreanu. Acesta avea să conducă, ulterior, Brigada 35 Infanterie din care făceau parte Regimentele 50 și 64 Infanterie. 

Pe 17 noiembrie 1916, cea mai mare parte a efectivelor Regimentului 64 Infanterie au fost capturate și, conform declarației loc. Ioan Iliescu, „internate în lagărul Stralsund-Germania până la 30 decembrie 1916, când am fost strămutaţi în lagărul de represalii Schwarmstedt, unde am stat până la 1 mai 1917 când, despărţindu-ne de adepţii ideii colonelului Sturza A., am fost mutaţi în al doilea lagăr de represalii Breeseu Miclemburg, unde am rămas până la 1 iunie stil vechi 1918, când am fost porniţi pentru repatriere şi predaţi la Mărăşeşti la 13 iunie 1918”. 

 

Daniel Bradea 

 

Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis, Iași, 2021, p. 133-137; Sursa foto: Calendarul tradițiilor militare 2012.