La 27 august 1916, Batalionul IV / Regimentul 24 Infanterie Tecuci și Batalionul IV / Regimentul 64 Infanterie Tecuci au fost integrate în Brigada 6 Mixtă care făcea parte din Divizia 19 Infanterie (comandată de generalul de brigadă Nicolae Arghirescu).
După 5 zile pline de marșuri, pe 1 septembrie 1916, întreaga divizie se afla la 20 km de Bazargic. Brigada 6 Mixtă se găsea la sud de Caraomer, după ce a parcurs în marș 121 km în timp de 55 ore. În acest timp, brigada a dat lupta de la Cocimar și numeroase atacuri, nejustificat întrerupte, ce au uzat moral trupele noastre în fața unui adversar inferior.
Brigada 6 Mixtă a reușit, la 3 septembrie 1916, să pătrundă circa 8 km în spatele diviziei de cavalerie bulgare, însă a primit ordin de retragere spre Caraomer (Negru Vodă). Acțiunea s-a desfășurat în condiții grele și drept urmare trupele române au suferit pierderi importante, peste 1652 de oameni morți, răniți și prizonieri. Cu toate acestea, ostașii brigăzii au dovadă de tenacitate și în cursul nopții de 3-4 septembrie reușit să ajungă la circa 26 km nord-est de Bazargic.
Documentele au reținut și nume de eroi din localitățile fostului județ Tecuci care s-au jertfit în luptele pentru apărarea Dobrogei. Amintim aici pe: Albu Șt. Gheorghe – sergent, Bejan Ioan, Zlotu Gheorghe – caporali, Bălan Ioniță, Bulancea C. Ioan, Cucoș Ioan, Corneliu Atanasiu, Dumitru Gh. Ioachim, Ghiță Mardare, Ioniță Munteanu, Petrache Oprea, Lazăr Gheorghe, Lupașcu Dima, Moroșan P. Ioan, Zaharia Ion – soldați (Regimentul 64 Infanterie); Bulgaru Gh. Nicolae, Bogdan V. Vasile, Chiscop V. Ioan, Cerembli Ioan, Mihalache Cornel, Manolache Bratu, Onea Gheorghe, Toader Gh. Florea – soldați (Regimentul 24 Infanterie).
La mijlocul lunii septembrie 1916, Divizia 19 Infanterie era cu efectivul înjumătățit după ce a purtat lupte aproape în fiecare zi. În aceste condiții, s-a produs o primă reorganizare a Diviziei 19 Infanterie în urma căreia cele două batalioane ale regimentelor tecucene au fost integrate, alături de Batalionul IV al Regimentelor 12 și 52 Infanterie, în cadrul Regimentului 39 bis Infanterie. Împreună cu Regimentul 39 Infanterie a format Brigada 5 Mixtă din cadrul Diviziei 19 Infanterie.
Datorită pierderilor suferite, pe 13/26 octombrie 1916, a avut loc o nouă reorganizare în urma căreia Divizia 19 Infanterie a fost contopită cu Divizia 9 Infanterie. Astfel s-a format Divizia 9/19 Infanterie care a fost trimisă pe frontul de luptă din zona Argeșului. Cu toată tenacitatea și spiritul de sacrificiu cu care au luptat majoritatea trupelor, inclusiv cele două batalioane tecucene, din rândul cărora mulți ostași și-au vărsat sângele în bătăliile de pe valea Neajlovului, copleșite de inamic, batalioanele au fost nevoite să se retragă peste râul Argeș. Din cei 16000 de oameni pe care Divizia 9/19 îi avea la începutul bătăliei, în ziua de 4 decembrie 1916, pe linia Argeșului, abia au mai putut fi adunați 4000 de oameni. După Bătălia pentru București, la 22 noiembrie / 4 decembrie 1916, rămășițele trupelor Diviziei 9/19 (se vor numi Brigada Mihăescu) aveau să intre în componența Diviziei 21 Infanterie.
Fapte de eroism, curaj și sacrificiu ale ostașilor tecuceni pe frontul din Dobrogea
Iată câteva relatări referitoare la faptele de arme ale celor două batalioane din regimentele tecucene aflate în compunerea Brigăzii 6 mixtă.
Această brigadă a cucerit în dimineața zilei de 21 august 1916 localitatea Cocimar. Dar, la ora 14, batalioanele 4 din Regimentele 50 și 94 Infanterie și un Divizion de artilerie din Regimentul 17 Artilerie s-au reîntors la Karapelit. Această acțiune a avut drept consecință faptul că cele două batalioane din regimentele 23 și 52 infanterie, rămase la Cocimar, au fost surprinse și măcelărite de 3-4 escadroane bulgare care au atacat cu violență pozițiile românești. La rândul lor, unitățile plecate spre Karapelit au fost și ele atacate de 3-4 escadroane (probabil Regimentul 1 Cavalerie „Maria Luiza”) ale cavaleriei bulgare, fapt ce a provocat panică în rândul batalioanelor românești.
Generalul Romulus Scărișoreanu remarca sângele rece de care a dat dovadă locotenentul Cârlan, comandantul unei companii din Batalionul IV/Regimentul 64 Infanterie Tecuci. Acesta a reușit să împiedice în parte violența atacului cavaleriei bulgare: „În adevăr acest locotenent, având comanda companiei din coada coloanei ce mergea spre Karapelit, intervine cu multă energie și întorcând-o cu fața spre inamicul ce se găsea la aproximativ 800 de metri depărtare, deschizând focul, oprește elanul acestei cavalerii, care cu cadavrele cailor și călăreților ei, o parte acoperă câmpul de luptă, iar restul se retrage în dezordine spre Sud”.
Un soldat de origine română din Regimentul 7 Infanterie Preslav (Divizia a 4-a, Armata a III-a bulgară) descrie astfel această luptă: „Am mers ceva mai înainte și am găsit o companie sau mai mulți soldați români din Reg. No 64 Tutova [Tecuci n. D. B.] în niște locuri cu porumb necules. Aceștia, văzându-se înconjurați de cavaleria inamică, a început a lupta vitejește. Era un sublocotenent sau locotenent de care s-au mirat și bulgarii de tactica și vitejia ce a avut-o acest brav ofițer. Cavaleria bulgară fiind la atac, noi, infanteria, stam și priveam, nefiind cu putință a trage foc. Acest brav ofițer, cu sabia în mână, văzându-se înconjurat de cavaleria inamică, a pus pe linia I-a de soldați culcați, a doua în genunchi, a treia în picioare, a patra stânga împrejur și au nimicit 100 de cai și soldați. Vedea bine că sunt înconjurați nu numai de cavalerie, dar și de infanterie, și tot s-a luptat până în ultimul ceas, când au fost nimiciți cu toții de sabia vrăjmașă. Am văzut un sergent, căzut, rănit grav, de nu se mai putea scula în picioare, cum s-a târât pe pântece până la o armă ce era în apropierea lui. A luat arma și în starea în care se afla a doborât încă 2 soldați bulgari și un cal, până a fost văzut și spăngiuit de alți bulgari”.
Această relatare provine din manuscrisul lui Nicolae Ș. Șucu, Viața unui român din Bulgaria între anii 1908-1918, păstrat la Secția de manuscrise a Academiei Române.
Menționăm faptul că în urma atacului bulgar au fost unele subunități ale Brigăzii 6 mixte ce au reușit să scape, „trecând în fugă spre Karapelit… pune în panică oamenii de la trăsurile trenurilor regimentale… și în cea mai mare dezordine se angajează într-o fugă nebună pe șoseaua Karapelit-Bazargic”.
Patrulele de recunoaștere, trimise de generalul Scărișoreanu, au confirmat faptul că bulgarii au suferit multe pierderi din cauza focurilor companiei din Regimentul 64 Infanterie Tecuci. De altminteri, cavaleria bulgară s-a retras în direcția din care declanșase atacul, în spatele acesteia aflându-se trupe de infanterie bulgare.
Acțiunea companiei din regimentul tecucean a fost cu atât mai meritorie cu cât aceasta era formată din „oameni care nu aveau nicio pregătire” militară. În această situație se aflau, de altfel, toate batalioanele din cadrul brigăzilor mixte, fapt pentru care comandamentul diviziei emitea ordine ce conțineau „recomandațiuni care impuneau capitole întregi în instrucția acestei trupe… în al cărei suflet demoralizarea pătrunsese chiar de la începutul războiului”. În acest sens, generalul Scărișoreanu oferă drept exemplu cele două batalioane (al 4-lea batalion din Regimentele 11 și 24 Infanterie) din Brigada 6 mixtă, care suferise eșecul de la Karapelit și erau cu moralul scăzut. Înaintea atacului de la Carachioi, generalul le-a ținut un discurs în care făcea apel la patriotismul și spiritul lor de sacrificiu, terminat cu fraza: „Cu vitejia noastră și ajutorul lui Dumnezeu, sigur victoria va fi a noastră”. Generalul Scărișoreanu susține că după această cuvântare trupa s-a descoperit și a început să se închine și cu toții se rugau „Ajută-ne Doamne și fă pace”.
Lucrările apărute după război consemnau faptul că înfrângerea din luptele purtate în Dobrogea s-a datorat atât lipsei de pregătire a trupelor, cât și „defecțiunii morale produse în unele unități” care au fugit din fața inamicului într-o retragere dezordonată. Exemplu de eroism, în afară de compania din Regimentul 64 Infanterie Tecuci, a fost dat și Regimentul 79 Infanterie format aproape în întregime din rezerviști bătrâni. Acest regiment a luptat în sectorul din centrul capului de pod de la Turtucaia cu devotament și spirit de sacrificiu. În cursul acestor lupte a pierdut într-o singură zi 46 de ofițeri morți și răniți și peste 3000 de soldați morți și răniți.
Daniel Bradea
(Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis, Iași, 2021, p. 154-157).
