Muzeul la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
În fața ofensivei de neoprit a trupelor sovietice autoritățile române au luat în primăvara anului 1944 decizia evacuării arhivelor și bunurilor de valoare din localitățile aflate în apropierea frontului.
Din Tecuci au fost evacuate, printre altele, și o parte din colecțiile muzeului. În trenul cu care erau transportate aceste bunuri se aflau directorul muzeului, Mihail Dimitriu și soția acestuia, Esmeralda Dimitriu, precum și un reprezentant al primăriei. Ajuns în Gara de Nord din București, (după alte surse gara Chitila), pe 4 aprilie 1944, trenul avea să fie „prins de cel mai groaznic bombardament efectuat de aviația americană în țara noastră”, așa încât multe din piesele muzeului (peste 3500 de monede, câteva vase geto-dacice și numeroase podoabe – mărgele și fibule) au fost distruse sau furate. Tot atunci a fost distrus și „fondul cel mai de preț al bibliotecii, alcătuit din cărți vechi, ediții princeps, manuscrise lucrări de artă, arhiva școlilor din secolul trecut”.
Totodată, Esmeralda Dimitriu a fost ucisă de exploziile bombelor aruncate de aviația americană, iar Mihail Dimitriu a fost rănit și internat într-un spital din Turnu Măgurele. Altminteri, în acest oraș avea să ajungă și ceea ce nu a fost distrus în urma bombardamentului.
Pe 19 octombrie 1944, primarul orașului Tecuci îl înștiința pe prefect că a trimis „de câteva zile, delegatul nostru pentru aducerea întregii arhive evacuate și, la sosire, comisiunea instituită de noi, va verifica și constata starea bunurilor comunei”.
Situația în care să găseau Muzeul și Biblioteca din Tecuci, după război, era descrisă de Mihail Dimitriu într-o scrisoare trimisă unui prieten în martie 1945: „Mă întrebi de Muzeu, de Bibliotecă și de fotografii, aproape nu am curajul să îți spun că totul a fost distrus și furat, nimic nu a mai rămas din faima muzeului, a bibliotecii și a laboratorului, totul a fost distrus și furat, ca prin minune însă au scăpat ceramicile și fosilele, încolo toate colecțiile de fluturi și gândaci au fost distruse, iar mineralogia furată. Aștept să se mai încălzească ca să încep a scoate ruinele, murdăria și resturile de distrugere, care te îngrozesc când le vezi”.
La distrugerile provocate de război s-au adăugat și cele produse în urma măsurilor dispuse de noile autorități. De pildă, în baza ordinelor nr. 2652/945 al Ministerului Afacerilor Interne și nr. 112110/945 al Ministerului Propagandei – Serviciul pentru Aplicarea Armistițiului, autoritățile locale au hotărât înființarea unei comisii, aflată sub controlul și supravegherea Biroului de Armistițiu de la Prefectura Tecuci, care a efectuat trierea cărților din toate bibliotecile din oraș și județ, conform broșurilor trimise de Ministerul Propagandei. În urma acestei acțiuni „s-a revizuit și distrus prin ardere toată literatura antisovietică și fascistă”.
Prefectura Tecuci îl înștiința, prin adresa nr. 459 din 28 ianuarie 1947, pe împuternicitul G.A.C. al Regionalei Galați că două exemplare din procesele verbale ce cuprindeau cărțile distruse au fost trimise la Ministerul Propagandei, iar un exemplar a fost înaintat Subcomisiei Aliate de Control de la Focșani și Regionalei Dunărea de Jos. În document se menționa faptul că în cazul în care în instituții „se mai găsesc publicații prevăzute în broșurile Ministerului Propagandei, acestea să fie înaintate Prefecturii județului Tecuci pentru a fi supuse distrugerii”
În presa locală se afirma că până în anul 1944 „Muzeul comunal a fost un simplu depozit de diferite obiecte strânse și depozitate în două camere, iar după 23 august 1944 muzeul avea să fie organizat pe baze noi”. Este adevărat că după întoarcerea lui Mihail Dimitriu din spital s-a încercat repunerea în funcțiune a muzeului, prin repararea stricăciunilor produse de război și completarea colecțiilor cu piesele reținute de Constantin Solomon pentru cercetare.
Totuși, după decesul lui Mihail Dimitriu, survenit la 13 februarie 1946, atât Muzeul cât și Biblioteca au rămas în continuare închise. Astfel că, pe 5 mai 1947, Nicolae Conduratu, președintele Căminului Cultural Orășenesc „Calistrat Hogaș”, într-un memoriu adresat primarului orașului Tecuci, atrăgea atenția că „Muzeul și Biblioteca orașului – născute din dorința și sudoarea unor tecuceni de vrednică aducere aminte, Teodor Cincu, Mihail Dimitriu și Vasile Radu – lîncezesc de aproape trei ani în uitare și părăsire”.
Reformarea muzeului și punerea acestuia în slujba ideologiei şi a propagandei comuniste
Despre reorganizarea muzeului pe baze noi menționăm faptul că aceasta s-a făcut în conformitate cu Legea 803/1946 privind organizarea Muzeelor Naţionale. Prin urmare, expozițiile permanente sau temporare aveau o puternică componentă ideologică și partinică, fiind influențate de modelul sovietic. Odată cu modificarea organizării administrativ teritoriale a României prin „Legea pentru raionarea administrativ – economică a teritoriului R.P.R.” nr. 5, din 6 septembrie 1950, muzeul a primit numele de „Muzeul Mixt Raional Tecuci”.
În septembrie 1950 muzeul a avut 500 de vizitatori. Printre aceștia s-au aflat profesorul Radu Vulpe și conf. O. Necrasov.
La începutul lunii noiembrie 1950, directorul instituției, I. Huzum, înainta Secției de Învățământ și Cultură din cadrul Comitetului Provizoriu al Județului Tecuci următoarea schemă de personal: „un director licențiat în științe naturale sau arheologie (cu practică în una din aceste specialități), un asistent licențiat în științe naturale, un asistent licențiat în archeologie, un secretar de birou, un laborant și o femeie de serviciu”. Dintr-un tabel nominal întocmit pe 1 mai 1961, aflăm că salariați ai muzeului erau: Lutfag Eiber – director, (27 ani, de profesie gratargiu, cu 4 clase primare și școală politică / curs seral, activist P.M.R. din 1945); Popoviciu Constantin – asistent, (41 ani, licențiat în drept + Școala de cadre sindicat, fost judecător la Judecătoria Tg. Sascut, jud. Putna); Gheorghiu (Serghie) Cecilia – asistent (41 ani, licențiat în litere și istoria P.C., activist P.M.R. din 1945), Ionescu Victoria – laborant, (41 de ani, membră de sindicat); Orășanu Maria – îngrijitor, (44 ani, neștiutoare de carte, membră de sindicat)”.
În ziarul local „Avîntul” se consemna faptul că începând cu anul 1951 muzeul a fost „prevăzut cu personal corespunzător”. Pe de altă parte, printr-o adresă a Secției de Cultură și Artă a Sfatului Popular al Regiunii Putna, din 21 august 1951, înaintată Sfatului Popular Raional Tecuci, se solicita un tablou nominal cu tot personalul Muzeului Mixt Raional Tecuci. În dreptul numelui fiecărui salariat trebuia să fie menționat „dacă a fost numit în baza schemei din 1950”.
Prin decizia nr. 15850 din 13 august 1951, Comitetul pentru Așezămintele Culturale din R.P.R., de pe lângă Consiliul de Miniștri, o numea pe Dascălu Elena la conducerea muzeului, în locul lui Lutfag Eiber. Noua directoare a muzeului urma să primească un salariu de 11.600 lei. Prin aceeași decizie, Lupu Dochița era numită în funcția de asistent cu un salariu de 8993 lei.
Pe 25 ianuarie 1952, în urma unei ședințe a Consiliului Consultativ al Muzeului Mixt Raional Tecuci a fost „stabilit și constituit noul colectiv al muzeului”. Din Consiliul Consultativ al Muzeului făceau parte, printre alții: profesorii Constantin Solomon, Alexe Alexinschi, Gheorghe Rusu, Nicolae Cosma, Remus Gheorghiu, Drăgan Tinca, Voinescu A. – director.
„Eliberarea României de sub robia fascistă de către Armata Sovietică și cucerirea puterii de stat de către clasa muncitoare” a dus la transformarea radicală a muzeelor, care au devenit instrumente de propagandă. Așadar, muzeele au renunțat la concepția despre istorie, societate și cultură promovată de fostul „regim burghezo-moșieresc”, considerată de comuniști „decadentă”, și au adoptat ideologia noului regim.
Muzeul Mixt Raional Tecuci s-a pus și el în slujba ideologiei şi a propagandei comuniste, „folosind în educarea patriotică a oamenilor muncii o orientare științifică marxist-leninistă”. Spre exemplu, în expoziția permanenta a muzeului era prezentată „dezvoltarea societății de-a lungul tuturor orânduirilor social economice, accentul punându-se pe lupta maselor populare, pe victoriile și cuceririle revoluționare ale oamenilor muncii dobândite sub conducerea partidului”. În sala „orânduirii feudale” era expus „jugul de oameni” găsit în comuna Blânzi. Acesta ar fi fost folosit de moșierul Vidrașcu „pentru a-i ține în frâu pe clăcași”.
În 1958, a fost înființată secția „Construirea Socialismului”. Necesitatea organizării acesteia a fost astfel argumentată de Constantin Florea, directorul de atunci al instituției: „În această secție este prezentată în mod științific și în acelaș timp clar și atrăgător, realizările Democrației – Populare, aspectele principale ale Construcției Socialismului în orașul și raionul Tecuci… Sectorul agricol va prezenta fermele noi ale agriculturii socialiste și superioritatea acesteia față de vechile aspecte ale cultivării pămîntului. Pentru că la sate problema nr. 1 este lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii, reprezentarea G.A.C.-ului în expoziția noastră va ocupa un loc central. Vom prezenta o gospodăriei colectivă model din raionul nostru cu toate caracteristicele: munca planificată, științifică, mecanizată, proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și asupra produselor”.
Trei ani mai târziu, presa relata că subsecția „Pe drumul desăvârșirii construcției socialismului” prezenta documente de partid, exponate, fotocopii și fotografii. În același timp, era arătat modul în care „organizatorul și conducătorul luptei maselor populare, organizatorul tuturor victoriilor obținute de poporul nostru este Partidul Muncitoresc Român”.
Cu prilejul aniversării a 40 de ani de la înființarea P.C.R. a fost realizată o expoziție în care erau prezentate realizările regimului democrat-popular pe plan local cu materiale, desene și grafice.
Dacă în trecut muzeul era deschis două zile pe săptămână, în anul 1959 avea program 6 zile pe săptămână și era vizitat de aproximativ 15.000 de cetățeni într-un an, „având o contribuție însemnată la culturalizarea oamenilor muncii”.
Colecțiile Muzeului Mixt Raional Tecuci
În 1958, cei ce treceau pragul muzeului erau „izbiți de austeritatea încăperii și de multitudinea obiectelor ce se odihnesc inerte în vitrinele spațioase”.
Un interes deosebit stârnea colecția de paleontologie, ce cuprindea numeroase fosile de mamuți, zimbri, cerbi, rinoceri și alte animale. Piesele expuse datau din perioada paleolitică (epoca pietrei cioplite) și au fost găsite „în cuibul fosilifer de la Rateș, aflat la est de orașul Tecuci”. Coarne de zimbru, măsele de cal, fragmente de femur de mamut, au mai fost găsite de colectivul muzeului în valea pârâului Gârbovăț, comuna Ghidigeni.
Epoca neolitică (epoca pietrei șlefuite) era reprezentată în muzeu prin diferite unelte (topoare, ciocane, dălți) și obiecte de ceramică (monocromă și tricromă, de forme și mărimi diverse) găsite în comuna Slobozia de Jos și la „Cetățuia” de la Poiana.
Într-una din săli erau amenajate vitrine cu obiecte (unelte diferite, cuțite, inele, brățări) din epoca bronzului, descoperite în urma săpăturilor efectuate la Poiana. În această sală erau expuse și două schelete omenești, găsite în poziția închircită într-un mormânt de la Poiana. În celelalte săli ale muzeului erau expuse obiecte din epoca fierului, vase din epoca sclavagistă, o interesantă colecție numismatică, câteva unelte din epoca feudală, precum și alte exponate.
În custodia Muzeului din Tecuci se afla o bogată colecție de monede vechi românești și străine care au circulat pe teritoriul țării din cele mai vechi timpuri. Cele mai vechi monede expuse erau cele grecești, emise de cetățile de pe țărmul Pontului Euxin: Tomis, Histria, Callatis ș.a. din secolele II-III î. Hr. Acestea indicau legăturile comerciale ale locuitorilor băștinași geto-daci cu cetățile grecești și prin ele cu lumea greacă. Astfel de monede au fost găsite într-un număr foarte mare la Piroboridava (Poiana). Muzeul deținea și o colecție de monede romane republicane și mai ales imperiale din argint și bronz. În muzeu erau expuse și diferite monede bizantine care au circulat pe meleagurile Tecuciului în urmă cu șase secole.
Muzeul avea o monedă din secolul al XVI-lea, de pe vremea lui Bogdan al III-lea (1504-1517), fiul lui Ștefan cel Mare. În expoziția muzeului puteau fi văzute diverse tipuri de monede turcești și poloneze din secolul al XVII-lea, inclusiv un tezaur monetar compus din peste 20.000 monede de aramă din secolul al XVII-lea descoperit pe teritoriul orașului Tecuci.
Pe monedele din secolul al XVIII-lea deținute de muzeu se puteau observa stemele celor două țări românești: vulturul pentru Țara Românească și capul de bour pentru Moldova. Monedele descoperite atestă existența, pe aceste meleaguri, a unei vieți comerciale din cele mai îndepărtate timpuri și până în zilele noastre.
Muzeul tecucean poseda o colecție de 12 amfore grecești și romane, care aveau o vechime de peste 2000 de ani, descoperite în așezarea geto-dacică de la Piroboridava (Poiana). Cea mai mare parte a amforelor descoperite în această cetate se aflau la muzeul din București. Prezența amforelor are o importanță deosebită pentru cunoașterea relațiilor timpurii și a schimburilor de mărfuri dintre lumea greco-romană și băștinașii ce au locuit pe aceste meleaguri.
În custodia Muzeului Mixt Raional Tecuci se afla și un fragment de țiglă romană, pe care era imprimată ștampila LEG. M. Arheologul Nicolae Gostar, în studiul Legia 1 Minervia în estul Daciei, considera că această ștampilă nu se referă în niciun caz la Legiunea a V-a Macedonica, ci mai degrabă poate fi vorba despre Legio 1 Minervia, una dintre unitățile romane active în cele două războaie dacice, care a făcut parte din armata Moesiei Inferior din anii 101-102 până în 107.
Concluzii
În perioada august 1934 – februarie 1946 la conducerea muzeului s-a aflat Mihail Dimitriu.
Din aprilie 1944 și până în 1948 „muzeul și biblioteca au lîncezit în uitare și părăsire”, fiind devastate și prădate au stat vreme de câțiva ani închise. Muzeul a fost redeschis după ce au fost „scoase ruinele, murdăria și resturile de distrugere”.
Sub conducerea lui Dumitru Vicoveanu muzeul a înregistrat o curbă ascendentă semnificativă în activitatea de cercetare ştiinţifică, de îmbogăţire a colecţiilor şi diversificării activităţilor educative.
În perioada 1964-1967 a avut loc restaurarea clădirii ce adăpostește muzeul și a fost reorganizată expoziția de bază. Interioarele au fost reconstituite cât mai fidel, iar sălile erau dotate cu noi suporți și vitrine de expunere.
Redeschiderea muzeului s-a produs în august 1967. Expoziția de bază avea un caracter preponderent arheologic, așa încât cele 30.000 de piese arheologice colecționate erau rulate periodic prin cele 7 săli ale muzeului.
Conducerea muzeului solicita, în anul 1969, Comitetului de Cultură și Artă Tecuci schimbarea denumirii muzeului. În adresa semnată de directorul Dumitru Vicoveanu și muzeograful M. C. Tăulea se menționează: „ne-am orientat spre titulatura Muzeul de Arheologie Tecuci, cu care, de altfel, așa cum am mai arătat, conducerea Direcției muzeelor a fost întru totul de acord. Prin această titulatură nouă instituția noastră reprezintă nu un muzeu limitat exclusiv la municipiul Tecuci, ci un muzeu cu reședința la Tecuci, care valorifică muzeal și științific o zonă teritorială mult mai largă din punct de vedere istoric și arheologic. În consecință găsim întru totul întemeiată intervenția noastră la forurile superioare ale dvs. pentru a fi confirmată oficial noua titulatură a unității noastre muzeale”. În același timp, se cerea avizul autorităților locale pentru schimbarea denumirii muzeului, întrucât până la acea dată nu exista o aprobare emisă în acest sens.
Daniel Bradea
(Vezi și Daniel Bradea, TECUCI, FILE DE ISTORIE, vol. 3, Ed. Studis Iași, 2021, p. 121-143).
