Să nu-i uităm pe cei mai triști ca noi

 

Este titlul unei frumoase melodii folk, pe versurile poetului Adrian Păunescu. Mulți români resimt efectul necruțător al unor crize cumulate. Paradoxal, dar se pare că mai puțin afectați de aceste necazuri sunt cerșetorii. Să mă explic. 

În fața blocului în care locuiesc, se află un supermarket și le cunosc programul zilnic. Vin nu  cu noaptea în cap, ci după ce și-au servit micul dejun. Apoi apar cu câțiva puradei, ca să-i impresioneze pe cumpărători. Stau bieții copii pe ger cumplit sau pe călduri insuportabile, șase-șapte ore, la locul de muncă. Pe cei de la Protecția copilului nu-i deranjează și nici nu-i apără. Apoi șefa grupului intră în Market și iese târând din greu câteva sacoșe barosane, încărcate cu alimente și băutură. Ajung în parcare, se urcă într-un taxi și o tulesc spre casă. 

Asta, în timp ce în jurul nostru sunt destui bătrâni singuri, bolnavi, care au trudit din greu toată viața iar acum nu se pot descurca în niciun fel cu foarte puținii bani primiți ca pensie. Demnitatea nu-i lasă nicicum să apeleze la mila publică. Pentru ajutorarea acestora s-ar putea institui un program cu sprijinul bisericilor. Cu ajutorul enoriașilor s-ar putea întocmi niște liste cu cei aflați în situații dificile. Credincioșii care pot oferi un sprijin vor aduce pachetele cu alimente la biserică, în zilele  de sărbătoare. La sfârșitul slujbei niște voluntari le vor duce  destinatarilor.  

Evident, trebuie găsite soluții și pentru cerșetori, dar  trebuie să se țină cont că în familiile acestora sunt, de regulă, destui membri capabili de muncă. În zona Gh. Petrașcu, spre Profiriu, două femei dorm, de câțiva ani, pe trotuar. Cred că se poate găsi o rezolvare și pentru ele. 

 

Vasile Ghica