Domnule primar, vreau doar să vă spun un simplu: MULȚUMESC! Da! Atât! Un mare și sincer: Mulțumesc, domnule primar!
Vreau să vă mulțumesc pentru școala minunată în care își construiesc viitorul aproape 700 de copii ai comunității. Spun minunată, pentru că Școala Gimnazială Dimitrie Sturdza a căpătat grandoarea arhitecturală, măreția și impozanța de odinioară. Invidiată de alte instituții similare, școala noastră se înalță maiestuos fiind aproape de finișul unor ample proiecte de reabilitare, dotare și modernizare.
Proiectul de reabilitare al corpului monument, dar și proiectele de eficientizare termică ale clădirilor atelierelor și sălii de sport, debutate în 2021, au necesitat mult sprijin financiar, multe adnotări, intervenții și modificări la proiectele originale, cele din 2016, deoarece de la proiectare la implementare diferențele de sume alocate-necesare au fost enorme.
Spre exemplu, puțini dintre noi, cei direct interesați, știm că ferestrele și ușile, aflate într-o avansată stare de deteriorare, erau trecute în proiect doar cu reabilitare. Eram împreună, în noroi până la glezne, când ați apucat cercevele vechi din care se desprindeau bucăți și ați cerut înlocuirea lor, deoarece erau într-un grad de uzură foarte mare. Multe, multe demersuri și apoi 12 miliarde au fost alocate tâmplăriei din monument. Cum aș putea să uit? Și ca tâmplăria au fost multe, foarte multe inconveniente și inadvertențe între proiect și realitate, o știu eu, constructorul, dv., care ați fost alături pas cu pas și echipa de proiect. Mari și multe bătăi de cap, și nu au fost puține. Știți expresia: semnezi ca primarul? La dv nu s-a potrivit deloc. V-ați asumat școala noastră, ați fost prezent, ați sunat, întrebat, interesat, implicat… și ca școala noastră bănuiesc că au fost multe proiecte. Doar cine nu face, nu știe cât consum, cât stres, câtă frustrare atrag implementarea unor proiecte care se tot împotmolesc, pentru că realitatea bate proiectarea!
Realizările de la Școala „Dimitrie Sturdza” vă aparțin în mare parte și sunt merituoase, mai ales într-o societate în care numărați sunt cei care investesc în educație. De apreciat viziunea dv., deschiderea spre rădăcina societății, învățământul, locul de unde se poate schimba lumea în mai bine și mai bună. „Educația e cea mai puternică armă, care poate schimba lumea!”
Mă bucur de șansa oferită elevilor noștri, colegilor mei și nu în ultimul rând părinților comunității noastre școlare, de a fi martori și beneficiari ai unei clădiri deosebite atât ca arhitectură, dar și ca istoric, renăscută cu trudă prin multe și mari eforturi mai puțin știute. Un mediu de învățare de o eleganță aparte, desprins parcă din romanele clasicilor, o curte interioară de o rară frumusețe, clase mari și spațioase, o adevărată ofertă de nerefuzat către colaborare, cooperare, învățare și dezvoltare. Ce nu pot contoriza imaginile și cuvintele sunt zbaterile din culise, munca susținută a echipelor, intervențiile dv. prompte și extrem de utile, care ne-au salvat din diverse situații neprevăzute.
Sunt aproape trei ani de când se lucrează la foc continuu, ani în care, renăscută, unitatea noastră devine pe zi ce trece etalon, o clădire emblematică, o marcă a calității, a performanței, a curajului schimbărilor și înnoirilor. Ani în care eu v-am simțit aproape de această școală, pe care v-ați asumat-o cu multiplele ei nevoi și mă refer la clădirea monument insalubră, unde uneori mureau șoarecii în lambriuri, unde se ridicau nori de praf din podele putrezite, unde din tavane crăpăte cădeau resturi de stuf și spânzurau becuri chioare, unde ferestrele erau putrede, cu sticla spartă, mătuită sau crăpată și ades le căptușeam cu folii pavăză gerului iernii, cu uși care nu se închideau, WC-uri în fundul curții și umezeală, multă, multă umezeală, care dădea un miros greu de vechi și de mucegai, subsolul fiind plin de apa stătută, de gunoaie și mâl înverzit.
Doamne! Aproape că nu-mi vine să cred când pășesc în clasele spațioase, luminoase, parchetate, cu ferestre de lemn stratificat și uși moderne, cu scări interioare de o rară eleganță, cu toalete moderne, că este aceeași clădire. Cum să nu vă fiu recunoscătoare pentru că ați resuscitat un proiect uitat, depășit moral, că ați mijlocit refinanțarea lui, că banii contribuabililor s-au întors către copiii și nepoții dumnealor, către comunitatea școlară.
Dincolo de corpul monument în care s-au investi câteva sute de miliarde vechi, finanțat suplimentar datorită diferențelor de preț a materialelor și manoperei (de la proiectare – la implementare), bani acordați de UAT-ul pe care-l coordonați, nici celelalte nevoi nu v-au trecut cu vederea, pentru că, ar fi necuviincios să nu recunoaștem, am venit la pachet cu o adevărată zestre de nevoi. Centrala veche care deservea cele două corpuri a fost înlocuită de 2 centrale murale performante, centrale care deservesc doar corpul nou, 1.3 miliarde a plătit UAT pe ele (centrale – montaj), monumentul având alte 3 centrale murale, astfel încât temperatura să fie optimă în ambele clădiri. Centrala veche nu era doar o mare consumatoare de energie, depășită tehnic și funcționa pe avarii, ea deservea ambele clădiri, astfel temperatura nu se putea optimiza, într-un corp de clădire era frig, iar în celălalt foarte cald.
Mulțumită dumneavoastră avem canalizare în curte (nu am avut niciodată, iar la orice ploaie rivalizam cu un adevărat lac), curtea asfaltată, toalete funcționale la sala de sport (nu au fost funcționale niciodată, neavând apă și canalizare) și un interior minunat la sala de sport. Spun acest lucru, pentru că aceste utile și de maximă nevoie îmbunătățiri nu au aparținut nici unui proiect cu finanțare europeană din cele 3 implementate. Au fost idei și nevoi interne pe care dv. le-ați cunoscut, v-au nemulțumit și ați vrut schimbarea situației, acordând finanțarea lor. Așteptăm implementarea următoarelor două proiecte cu finanțare europeană, cel prin PNRR de dotare a școlii cu materiale, mijloace și echipament IT și cel de eficientizare termică a corpului nou, în valoare de 1,8 mil de euro.
Iubim școala noastră frumoasă ca un soare, cu mare și multă stare de bine, cu o comunitate școlară implicată și dedicată, și am simțit nevoia să vă mulțumesc așa, în gura mare, și să-mi exprim recunoștința pentru îngăduința și sprijinul de care am beneficiat, totul fiind în folosul elevilor noștri.
Am simțit nevoia să vă mulțumesc pentru că eu, om de la firul ierbii, om care educă copiii de 35 de ani, văd în ochii elevilor noștri bucuria de a învăța într-o școală frumoasă, modernă, dotată. Văd încântarea lor și mă simt împlinită, simt că eforturile nu au fost zadarnice. Dv. nu le vedeți, bănuiesc că le intuiți, pentru că știu cât de mult iubiți copiii, iar bucuria lor vi se datorează și dv. și voiam să o cunoașteți, pentru că ați contribuit la facerea ei.
Într-o perioadă dificilă, cu postări deplasate, jigniri, calomnieri, eu vă reamintesc că oamenii aruncă cu pietre în pomul plin de roade și dacă l-am răstignit pe fiul lui Dumnezeu cel bun și drept, nimic nu ne oprește să tăvălim în noroi un muritor ca dv.
Nu mă pricep la multe, dar mă pricep la oameni și cred că e tare frumos la dumneavoastră în suflet.
Vă mulțumesc că lucrurile se schimbă de jos în sus cum e și firesc și doar dacă nu vrei nu vezi că orașul nostru se reclădește pas cu pas, întocmai ca școala noastră. Știu cât de greu este și cât de simplu v-ar fi fost sa vă limitați la asfaltarea străzilor și la cosmetizarea centrului, dar treaba de mântuială nu-i pe placul dv. o știu din proiectele școlii, adică la nivel micro, la nivel macro, se înmiesc eforturile. Noi, cei mulți, scoși din bucla noastră de confort, ajungem maeștri ai reproșurilor, impasibili la schimbările care marchează cu adevărat, serios și susținut orașul. Conștientizăm oare cât de important este să fluidizați și să eliberați orașul de traficul greu, să investiți în școli, în creșe, în bazin de înot, în cultură, în zone de joacă pentru copii? Uneori mă îndoiesc! Am sentimentul că ni se cuvine, pentru că, atunci când ați devenit primar, ne-ați luat pe umeri, pe noi, pe toți, și sunteți dator bunăstării noastre. Am câștigat și dreptul de a vă face reproșuri, de a fi nemulțumiți, iar dacă nu găsim motive de reproș le inventam, că ne pricepem. Știți? Fiecare dă în ceilalți cu ce are în suflet! Fiecare din noi suntem suma faptelor noastre! Degeaba aici, pe pământ, mulți ne știu numele, dacă în cer nimeni n-a auzit de el. Om fi îngropat omenia, toleranța, empatia, respectul, prețuirea… Păcat! Rămânem atât de goi!
Noi suntem cei care țipam: câinii! „Sunt câini în oraș, domnule primar! Faceți ceva!” Ceva ați făcut, că s-au stins țipetele, dar vă pot garanta că nu reușiți dv. să adunați câini, cât putem noi să abandonam. Sunt hoți, hoți care sparg mașini (și eu sunt un păgubit), dar acești hoți sunt copiii cuiva, frații, părinții, rudelor unora dintre noi, cărora nu le-a plăcut școala și nu le place nici munca. Deci? Până la urmă tot educația e șansa schimbării în bine! Cine nu vede lucrurile astfel trăiește într-o lume utopică supusă eșecului.
O viziune amplă într-o lume îngustă, care și-a pierdut valorile, nu este suficientă, dar este un început plin de speranță. Speranță simțită în orașul nostru dezmorțit, trezit și cu fața în plină schimbare, ca un imbold al dorinței de bine și frumos, cu un aer boem de orășel cochet, în plină transformare și modernizare…
Vă doresc reziliență! Să aveți spor și rost în tot și toate!
Cu prețuire,
Florentina Golea, o simplă învățătoare
