Profesorul Gheorghe N. Vasilache: Un cadru didactic stimat de oamenii de cultură și care face cu adevărat cinste învățământului din județul Galați  

  

În ultimii ani, am avut fericitul prilej de a asista la numeroase activități la care au participat personalități de mare valoare din lumea literară și culturală. Printre aceștia, am avut ocazia să îl cunosc mai îndeaproape pe apreciatul profesor Gheorghe N. Vasilache, din comuna Țepu, considerat de mulți cunoscători unul dintre cei mai valoroși specialiști în gramatica limbii române. Ultima dată, am avut prilejul de a discuta la mijlocul lunii ianuarie, când am fost prezenți la CNSH, la manifestarea organizată de revista „Școala gălățeană”, prin reprezentantul ei de seamă, profesorul scriitor Ghiță Nazare,  profesorul Vasilache numărându-se printre laureați.    

Profesorul Vasilache s-a născut la 14 martie 1945 în comuna Țepu, a urmat clasele primare și gimnaziale în comuna natală și apoi liceul la Tecuci și Podu Turcului. În 1966 absolvă, ca șef de promoție, Institutul Pedagogic din Galați, iar în 1971 termină Facultatea de Filologie din cadrul Universității din București. A funcționat neîntrerupt, din 1967 – 2011, ca profesor de limba română, la Școala „Tudor Pamfile” din Țepu, obținând toate gradele didactice (I și II) cu note maxime. A fost membru în Comisia Națională de Limba și Literatură Română din Cadrul Ministerului Învățământului. Are numeroase premii obținute: Ordinul „Meritul pentru Învăţământ – Clasa Cavaler” (2004) acordat de președinția țării, Diploma „Gheorghe Lazăr, Clasa I” (2006), acordată de MEÎ; a publicat peste 30 de studii și articole în diferite reviste centrale precum Tribuna școlii, Revista de pedagogie, Tribuna Învățământului, Limba și literatura română sau regionale: Meridianul cultural românesc (Vaslui), Academia Bârlădeană, Viața noastră (Bârlad), Tecuciul literar artistic. Despre activitatea și lucrările prof. Vasilache au scris Teodor Parapiru, Doina Codreanu, Ion Trif Pleșa, Vasile Ghica și alții. De altfel, jurnalistul Ion Trif Pleșa de la ziarul „Viața liberă” spunea în 2005: „După opinia mea, Kilometrul Zero al gramaticii, se află la Țepu, în apropierea Tecuciului și are un nume de profesor – Gh. N. Vasilache!”. Oare ce poate fi mai frumos decât aceste cuvinte! Acum, profitând de faptul că îl am în fața mea, am pornit la un interviu cu apreciatul profesor.

1. Reporter: Unde și când ați simțit pentru prima oară dragostea pentru gramatica limbii române?

– Interesantă întrebare, dar și dificilă, pentru că nu pot identifica o dată, o împrejurare precisă când am simțit o înclinație spre această latură a limbii noastre. Ceea ce știu sigur este faptul că, în clasele gimnaziale, profesoara noastră de limba română, regretata doamnă Basoc Margareta, mă aprecia permanent pentru răspunsurile date la ore. Când un coleg de cancelarie al dumneaei, învățător de profesie, i-a solicitat sprijin pentru copilul său care întâmpina oarecare dificultăți la acest obiect (mai ales la gramatică), doamna m-a recomandat pe mine să-i fiu de ajutor. Această orientare s-a consolidat mai târziu, în timpul anilor de facultate de la Galați, unde am întâlnit profesori foarte bine pregătiți, foarte dedicați, care puneau suflet în tot ceea ce spuneau sau făceau. Folosesc acest prilej pentru a exprima sincera mea gratitudine față de profesorii: Valentin Țurlan, Gheorghe Moldoveanu (plecat prea devreme în împărăția cerurilor), Gh. Răcaru, Mariana Șoitu, Gh. Hagiu, D. Tiutiuca, I. Cârlan, M. Sfetețu, M. Itu ș.a. Toți m-au învățat carte, multă carte, pentru a fi un bun profesor, cu prestigiu în fața elevilor și cu dragoste pentru profesia aleasă. Pe de altă parte, aș vrea să spun că timpul petrecut în cei trei ani de studenție gălățeană s-a consumat departe de tumultul vieții citadine cu tot ce aceasta presupune. Ca și alți colegi de-ai mei plecați din medii sociale modeste, am folosit perioada celor trei ani universitari,  mai curând pentru a participa la cursuri și seminare sau pentru a frecventa sălile de lectură din biblioteci cunoscute, în vederea consolidării cunoștințelor transmise de către magiștrii noștri. Voiam să învățăm, să învățăm știința cărților, pentru binele nostru, dar mai ales pentru binele celor care ne vor fi elevi. Sper să fi reușit asta! Recunosc, de asemenea, faptul că disciplina intitulată Limba română contemporană (L.R.C.) a fost preferata mea în toți anii de facultate, lucru recunoscut de mai toți colegii de grupă (și nu numai),  cu care discutam desele probleme mai dificile de gramatică.

2. Unde și cu cine ați făcut Limba română în liceu?

– După cum știți, eu am urmat, între anii 1959-1961,  primele două clase de liceu la Tecuci (Liceul nr. 2), secția reală. Fiindcă în acea perioadă se făceau brutale presiuni asupra țăranilor să se înscrie în CAP, presiuni resimțite chiar și la nivelul liceului,  părinții mei au hotărât să mă transfere la Liceul din Podu Turcului, pentru a fi ferit de astfel de necazuri, urmând să stau la o soră de-a mea într-o localitate învecinată și să fac naveta zilnic o distanță de vreo doi kilometri. Poate greșesc, dar trebuie să recunosc că, în timpul liceului, nu am avut parte de nume sonore care să predea prima disciplină din catalogul școlar. La Tecuci ne-a fost profesoară doamna Antoaneta  Balan, care, mai târziu, a fost numită inspector școlar. Spre rușinea mea, nu-mi mai aduc aminte numele celui / celei care ne-a predat literatura română în clasele a X-a și a XI-a la Podu Turcului. Rețin, mai curând, numele celor de matematică (Iasinschi) și de chimie (V. Pandele, A. Iasinschi), de limbă străină (C. Stegaru).

3. În anul 1966 ați absolvit, ca șef de promoție, Institutul Pedagogic Galați. Pe cine ați avut acolo profesori? Printre ei era și profesorul Brezeanu, despre care se spune că ar fi fost studentul marelui Nicolae Iorga? L-ați cunoscut pe profesorul Brezeanu?

– Numele celor care au contribuit la formarea mea didactică au fost pomenite mai sus. Merită o menționare specială numele distinsului profesor Ioan Brezeanu, decanul facultății noastre, profesor de folclor în anul întâi de facultate. Pentru mine, Domnul Profesor a fost un model de comportament. Era de o mare eleganță vestimentară în orice împrejurare, avea  întotdeauna un discurs rafinat, foarte bine articulat și convingător, pe un ton mereu cald, apropiat de sufletele noastre. El ne vorbea cu dezinvoltură, nu numai la cursuri, ci și în alte ocazii, despre frumusețea și bogăția spirituală a neamului nostru, care a lăsat peste veacuri comori de mare simțire românească: doine, balade, povești, obiceiuri străbune, pe care generația de astăzi ar trebui să le prețuiască și să le păstreze pentru „veacuri de restriște”. De la dumnealui am aflat că în satul de unde proveneam s-a născut marele folclorist Tudor Pamfile, cu care, zicea dumnealui, ar trebui să mă mândresc, pentru că  fiul lui Costache și al Vasilicăi Pamfile „a scormonit şi scos la iveală din marele suflet românesc bulgăraşi mulţi şi frumoşi de aur curat”, publicând aproape 40 de volume ce conțin proză și versuri populare, jocuri de copii, studii de etnografie, informații despre viața materială rurală, lucrări cu profil istoric, care, laolaltă, formează o impresionantă arhivă de folclor și etnografie reprezentativă a Moldovei.

4. Ați fost membru în Comisia Națională de Limba și Literatură Română din cadrul Ministerului Educației. Ce activități se făceau în cadrul acestei comisii?

 – Într-adevăr, în perioada 1999-2003, am făcut parte din Comisia Națională de Limba și Literatură Română din cadrul M.E.Î., la propunerea Inspectoratului Școlar Galați. Comisia avea 25 de membri provenind din licee sau școli generale situate în  centre urbane de prestigiu, eu fiind singurul care provenea de la o școală gimnazială din mediul rural. În aceeași perioadă a fost desemnat ca membru al Comisiei și domnul profesor Țigănuș de la Liceul Vasile Alecsandri. În 2001, M.E.C. m-a desemnat „drept coordonator al unui proiect de monitorizare a programelor de limba și literatura română pentru clasele III-XII”, având de urmărit trei obiective importante, pe care nu le mai menționez. Inspectoratul Școlar a fost înștiințat de acest lucru printr-o adresă transmisă pe la începutul lunii martie. Pentru realizarea acestui proiect, m-am bucurat de sprijinul conducerii Inspectoratului și, în mod deosebit, de atenția și implicarea doamnei inspector Laila Chitic, precum  și a multor colegi de catedră, printre care s-au aflat: Corneliu Goldu, Ioana Lateș, Olimpia Năstac, Ana Tunaru, Radu Vladimir, Vasile Leonte, Teodor Parapiru ș.a. Am avut mai multe întâlniri și dezbateri pe această temă. Am primit multe sugestii din partea multor profesori și învățători referitoare, mai cu seamă, la descongestionarea, selectarea și esențializarea conținuturilor programelor școlare. O sinteză a acestor propuneri a fost publicată de revista „Școala gălățeană”, nr. 100 / martie 2002 și transmisă apoi la minister.

5. Am observat faptul că ați colaborat și mai colaborați la numeroase reviste și publicații din țară. Cum vă faceți timp pentru toate acestea?

– Revistele la care am colaborat le-ați menționat corect dumneavoastră în preambulul discuției noastre. Colaborarea a început în 1987, când, în urma unui experiment didactic efectuat la școala noastră împreună cu Centrul de Științe Sociale din Iași (coordonator prof. I.C. Roman), am sintetizat concluziile desprinse  în urma unei săptămâni pline de activități la clasă, de dezbateri etc. și le-am trimis Revistei de pedagogie care le-a publicat în numărul din aprilie. Am fost foarte bucuros pentru acest debut publicistic, căruia i-au urmat alte și alte colaborări de-a lungul anilor. Problemele tratate în acele articole reprezentau idei, propuneri izvorâte din practica predării limbii române elevilor mei din gimnaziu. Ele puteau fi spuse / scrise și de alți colegi de catedră, dacă aceștia aveau spirit de observație, dacă ar fi descoperit „necazurile” cu care se confruntă elevii, dacă ar fi remarcat desele erori în exprimarea scrisă / vorbită a acestora, propunând pentru fiecare soluțiile „salvatoare” necesare. Pentru toate acestea trebuie însă timp, răbdare, dar și renunțarea la alte mici preocupări zilnice, cu insuficient adaos formativ.

6. Printre lucrările publicate de dumneavoastră am remarcat: „Probleme teoretice și practice de ortografie”, „Ortografia limbii române”, „Știți să scrieți corect”, „Ghid ortografic și ortoepic de limba română” și altele. Cu ce vă ocupați acum, ce se mai află în momentul de față pe masa dumneavoastră de lucru?

– Mai întâi aș vrea să spun că toate aceste lucrări au fost bine primite de publicul cititor, dovadă fiind intervalele relativ apropiate la care ele au fost editate (1993, 1996, 1999, 2005, 2011). Toate s-au înscris în sfera acțiunii mai largi de îngrijire a limbii, punând în discuție unele aspecte practice ale exprimării orale sau scrise, în folosirea cărora se remarcă dese și flagrante încălcări ale normelor gramaticale, explicabile, în bună parte, prin faptul că limba română este una destul de dificilă, cuprinzând numeroase „capcane” chiar  pentru vorbitorii nativi cu diferite niveluri de educație. Aceste dificultăţi nasc o serie de erori (prezente, din nefericire, chiar  în mijloacele de informare în masă: presă, radio, televiziune), de nedumeriri sau de întrebări privitoare la  formele lexicale, ortoepice sau ortografice  recomandate într-un anume context lingvistic.                                                             

 Revenind la întrebare formulată, mărturisesc, în premieră, că am  pe masa mea de lucru într-o formă cvasi-finalizată o lucrare intitulată sugestiv „Capcane ale limbii române” în cuprinsul căreia încerc să atrag atenția asupra acelor dificultăți prezentate mai sus, să le comentez și să formulez soluții adecvate, valorificând și nuanțând  informațiile din lucrările anterioare, precum și cele din bibliografia consultată, dar mai ales sugestiile / normele stabilite de noul DOOM3, apărut la finele anului 2021. Credem că această lucrare este utilă, în egală măsură, elevilor de gimnaziu sau de liceu, viitorilor candidați la diferite concursuri și examene de admitere, persoanelor publice prezente pe micile ecrane sau la radio, care își propun să-și amelioreze performanțele lingvistice, dar poate fi, în același timp, de o reală utilitate pentru profesori, care pot găsi aici sugestii pentru munca de predare și de cultivare a limbii, precum și celor care tratează cu ușurință problemele vorbirii și scrierii corecte în limba maternă, socotindu-le prea banale pentru a constitui un subiect vrednic de  atenție, deși felul în care vorbim și scriem în societatea de azi merită să fie luat în considerare. Am contactat câteva edituri din țară, care s-au arătat interesate de acest proiect, dar până în prezent nu am primit un răspuns. Pe cont propriu nu o pot tipări, iar la demersuri referitoare la posibile sponsorizări nu mă prea pricep. Vom mai vedea! În curând va veni primăvara, voi avea timp suficient să mă ocup de mica noastră grădină, cu câțiva pomi fructiferi, dar cu foarte multe și variate flori (mai ales lalele și trandafiri) – o mică țară olandeză! Veniți să o vedeți și să o admirați în luna lui Florar!

7. Doresc să vă spun că personal am fost impresionat de aprecierea jurnalistului Ion Trif Pleșa în legătură cu preocupările dumneavoastră în domeniul lingvisticii, respectiv „Acum, Km zero al gramaticii limbii române se află la Țepu și poartă numele Gh. Vasilache”. Cum interpretați acest lucru?

 – Într-o asemenea împrejurare, dumneavoastră ce răspuns ați da?! Sigur că m-am  bucurat când am citit în „Viața liberă” (2005) recenzia favorabilă făcută cărții recent apărute. Același sentiment l-am încercat citind comentariile făcute de colegi de catedră din județ sau din alte locuri din țară. M-au impresionat în mod deosebit rândurile scrise de un renumit profesor din Cluj (Ilie Rad), pe care nu l-am văzut niciodată și care s-a bucurat enorm că astfel de realizări sunt posibile nu numai în cunoscute centre urbane, ci și în îndepărtate ținuturi rurale „fără biblioteci bine puse la punct”, dar „cu oameni care sfințesc locul”. Vreau să subliniez faptul că toate aceste împliniri au fost posibile grație sprijinului, al înțelegerii familiei mele: al soției (Maria) și al celor doi copii (Dan și Cristina), care m-au susținut și m-au încurajat. Le mulțumesc și pe această cale. Ele au izvorât din dragoste pentru profesia aleasă, pentru toate generațiile de elevi cărora le-am fost dascăl și pe care i-am iubit când îi lăudam și chiar atunci când îi sancționam cu speranța unei îndreptări. Nu întâmplător pe coperta interioară a cărților publicate stă scrisă dedicația: Elevilor mei de ieri, de astăzi și de mâine.

8. Am citit cândva câteva frumoase și înălțătoare gânduri mărturisite de dumneavoastră și consemnate într-o publicație gălățeană. „Vatra” parcă se chema. Scriați acolo că, de-a lungul carierei didactice desfășurate timp de  câteva decenii, ați văzut în elevi nu numai „un vas ce trebuie umplut, ci, mai degrabă, o vatră care mereu trebuie încălzită, căci idealul unui dascăl adevărat este transferul de flacără sufletească”. Dacă nu vă deranjează, v-aș întreba dacă cei pe care i-ați format și care acum sunt oameni maturi, vă mai contactează, dacă vă mai transmit mesaje de sănătate sau au uitat cine le-a fost dascăl.

 – Complexă și sensibilă întrebare. Am fost la catedră timp de 44 de ani. În 2011 am părăsit școala cu conștiința împăcată că mi-am făcut datoria. Au rămas în urma mea multe generații de școlari cărora am încercat să le sădesc în suflet respectul pentru cuvântul rostit sau scris. Au devenit, peste ani, medici apreciați, ingineri, economiști, farmaciste, cadre didactice bine cotate sau muncitori specializați în diferite meserii. Noi, cei din cancelarie, am dăltuit piatra, ceilalți colegi de la alte forme de învățământ au șlefuit opera. Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, dați-mi voie să vă povestesc pe scurt o întâmplare petrecută în urmă cu opt-nouă ani. Mai precis, în primăvara anului 2014 postul de televiziune Antena 3 a organizat o competiție / un concurs intitulat Liga profesorilor excepționali la care s-au înscris sau au fost înscriși peste 500 de cadre didactice din toate colțurile țării. Nu am dorit să mă înscriu, conștient de faptul că proveneam dintr-o mică școală rurală, cu modeste posibilități de afirmare. O fostă elevă de-a mea (G.O.) m-a înscris, iar eu am acceptat cu greu ideea. O comisie de specialitate a selectat mai întâi 20 de dosare, din care la o nouă triere au rămas doar 10. Clasamentul final al celor 10 competitori s-a făcut în urma voturilor / mesajelor transmise din teritoriu. Eu am primit 1800 de voturi însoțite de admirabile mesaje de susținere, multe dintre ele provenind de la foștii mei elevi. M-am clasat pe locul al V-lea, obținând o mențiune. Era o performanță care m-a bucurat enorm, pentru că nu e lipsit de importanță să fii nominalizat alături de colegi provenind din mari orașe precum Craiova, Brașov, București, Galați. Cei cărora le-am stat în fața clasei nu m-au uitat! Le-am mulțumit tuturor și mă bucur și astăzi când, după ani, ne mai întâlnim și ne strângem mâinile cu mulțumiri reciproce. 

Puteți consemna unul dintre mesajele primite cu această ocazie. Puteți citi și alte mesaje tastând pe Google Gheorghe N. Vasilache și veți găsi mai multe ferestre. Una se referă la evenimentul despre care v-am vorbit. 

„Ați fost, sunteți și veți rămâne pentru noi modelul profesorului care, așa cum spunea Nicolae Iorga ”este aidoma soarelui, nu în măsura în care strălucește, ci în măsura în care luminează”. Ați luminat mintea și sufletul atâtor generații de elevi care chiar dacă nu au avut ocazia să vă mărturisească, vă datorează ceea ce sunt și vă mulțumesc pentru dăruirea cu care ați făcut-o. Toate acestea au fost posibile pentru că ați făcut din profesie o misiune, așa cum doar conștiințele înalte o pot face. După un asemenea demers, sunteți pentru noi, cei ce am avut prilejul de a vă avea dascăl, un om foarte bogat, căci puțini sunt cei ce se pot mândri cu respectul, recunoștința și iubirea a mii de oameni. Și pentru că toate acestea ”trebuiau să poarte un nume” , cum ar spune Marin Sorescu, noi, elevii tuturor generațiilor pe care le-ați format vă numim Profesor Excepțional. (Poroșnicu) Darmon, profesor la rându-i.”

9. Ce legături mai aveți acum cu școala din Țepu? Sunteți din când în când invitat la activități, pentru că, după cum se spune, unii se mai reîntorc la „locul crimei”?

 – Aici e o „poveste” aproape generală. Atunci când se schimbă „garniturile” / echipele, nou-veniții se înscăunează în birouri elegante și încearcă (de foarte multe ori chiar reușesc) să-și construiască o aură de șef, bazată nu întotdeauna pe  o competență autentică, pe o solidă cultură didactică, verificată în timp, ci minimalizând sau punând sub preș realizările celor de dinainte. Prezența acestora în școala pe care au slujit-o vreme îndelungată i-ar deranja. Poate din sfială sau poate din teamă. Ar aduce cu ei o umbră la adăpostul căreia ar trebui să se pitulească. În mare parte „povestea” de mai înainte este valabilă și pentru școala noastră. Pe scurt, nu am fost invitat la nicio activitate, la nicio festivitate (de început sau de sfârșit de an). Nici eu, nici un alt coleg de-al meu nu ne-am mai întors la „locul crimei”. A fost o încercare timidă, inițiată în urmă cu câțiva ani de o fostă elevă de-a noastră, acum cadru didactic respectabil la Liceul Agricol din Tecuci, de a invita la o masă rotundă trei generații diferite de slujitori ai școlii în preajma sărbătorilor de Crăciun. S-au împărtășit amintiri emoționante, experiențe, gânduri. A fost o atmosferă plăcută, asortată cu o cafea sau o ceașcă de ceai fierbinte. Din păcate, a fost  singura activitate! În semn de  apreciere, îi consemnez și numele organizatoarei: Rugină Mihaela.

10. Domnule profesor, în titlul pe care îl voi da interviului voi folosi sintagma Un cadru didactic stimat de oamenii de cultură. Știu că sunteți o persoană mult respectată la nivel județean și chiar național. Dovada concludentă sunt titlurile cu care ați fost răsplătit și despre care am vorbit. Numele dumneavoastră l-am găsit în lucrări științifice valoroase semnate de Traian Nicola, Vasile Ghica sau Ștefan Andronache (Monografia Tecuciului). Cărțile semnate de dumneavoastră sunt în multe biblioteci din țară. La nivel local ați fost onorat măcar cu vreo mențiune?

– Acum apele se despart. Suntem la poluri opuse, pentru că de-a lungul anilor nici o autoritate locală nu a pomenit nimic despre ceea ce am făcut sau am scris. Preocupați probabil cu problemele gospodărești comunale, „edilii” nu au pus temei sau au pus, dar la degetul cel mic, pe manifestările mele științifice, călăuziți de zicerea: Ei, și ce dacă a scris? Cine mai citește azi? Poate că o vină o port și eu pentru că nu m-am obosit să-mi clamez rezultatele. M-am călăuzit tot timpul după zicerea lui N. Iorga: „Fă-ți datoria totdeauna. Oricând va fi cineva care să te vadă: Tu Însuți!”. Să scurtez vorba: „Cine are ochi să vadă, iar cine are urechi să audă!”. Închei spunându-vă că a fost o mare plăcere pentru mine să vă cunosc și să discut cu dumneavoastră despre aspectele de viață la care v-ați gândit. 

 

Iancu Aizic 

 

One thought on “Profesorul Gheorghe N. Vasilache: Un cadru didactic stimat de oamenii de cultură și care face cu adevărat cinste învățământului din județul Galați  

  1. In urma cu peste treizeci si patru de ani, viata ma adus pe meleagurile Tepului din Galati.Si tot de atunci cunosc pe Domnii Profesori Vasilache.Ori de cate ori am avut onoarea de a schimba cateva cuvinte, am vazut in dumnealor pe fostii mei profesori,de la o scoala din zona Bucovinei.Acesti oameni chiar mi-au fost si continua sa-mi fie dragi atat ca intelectuali cat si ca oameni..Totodata,sincer fiind, ma simt onorat si mandru ca i-am cunostut.Multa sanatate Domnule Profesor Vasilache si la cat mai mult timp cu viata dedicata infrumusetarii si apararii limbii romane. Cu deosebita si profunda stima.

Comments are closed.