Tache Anastasiu este un personaj al unei epoci dispărute. Sursele pe care le putem folosi pentru evocarea personalității sale sunt puține. În marea lor majoritate fiind reprezentate de articolele publicate în presa de la sfârșitul secolului al XIX-lea și câteva studii. Aceste relatări sunt influențate de orientarea politică a publicațiilor sau de capacitatea intelectuală, interesele, convingerile și pasiunile autorilor. Așa încât și modul în care este înfățișat publicului diferă, având o imagine pozitivă în presa liberală și negativă în cea conservatoare sau „independentă”.
Cu toate acestea, decesul și înmormântarea lui Tache Anastasiu sunt prezentate în toată presa cu decență și obiectivitate, spre deosebire de unii scriitori (V. I. Popa și Ion Petrovici), care în lucrările lor au pus în circulație unele fabulații ce aveau să fie preluate ulterior și de alții.
Astfel, în 1938, Victor Ion Popa (1895-1946) publica volumul Ghicește-mi în cafea, ce înmănunchează mai multe nuvele și povești, printre care și nuvela „Pașa cu trei tuiuri”. Aceasta este o biografie romanțată a lui Tache Anastasiu, concepută ca o dramă în 4 acte, având la bază legendele apărute și perpetuate în tradiția orală a sătenilor din Călmățui. Autorul arăta că țăranii clăcași nu voiau să-i primească trupul neînsuflețit în biserica din Călmățui și i-au aruncat sicriul în apele Siretului.
Ion Petrovici, în memoriile publicate în 1966, face și el referire la evenimentele ce ar fi avut loc la Călmățui: „Eram pe la finele studiilor liceale, când am aflat de moartea lui Anastasiu la moșia sa din Călmățui. Am auzit și de răzbunarea țăranilor de acolo, care aveau de plătit un lung șirag de mizerii și de apăsări. Acum că stăpânul lor, (și rău, și necruțător), ajunsese un cadavru neputincios, au intrat în biserica satului, unde fusese depus vremelnic pe catafalc, i-au apucat vârtos sicriul și l-au asvârlit afară pe scări. A trebuit ca devotații mortului să-l așeze în grabă într-o căruță și, biciuind caii fără încetare, să-l transporte în fugă la Tecuci. La deschiderea testamentului, sentimentele publicului pe alocuri s-au mai schimbat. Decedatul își lăsa toată averea Academiei Române, cu singura obligație de a-i transforma palatul într-o școală de agricultură, cu elevi din județ”.
În zilele noastre, astfel de informații au fost puse în circulație și de presa gălățeană. Marius Mototolea, în articolul Înmormântarea odiosului boier Take Anastasiu s-a transformat în răscoală. Ţăranii gălăţeni nu l-au primit în cimitir, lângă morţii lor, postat pe adevărul.ro la 10.03.2013 susține că: „Sătenii n-au permis nici ca sicriul cu trupul moşierului, faimos pentru cruzimea şi zgârcenia lui, să fie depus în biserică. Cortegiul funerar a fost întors la conac, iar boierul, îngropat noaptea, pe furiş”. Autorul articolului reproduce afirmațiile lui Marius Mitrof referitoare la modul în care a fost îngropat marele proprietar și politician tecucean: „Take Anastasiu a murit în anul 1900, lăsând în urma sa aceeaşi ură nestăvilită a ţăranilor oprimaţi. Când a sosit momentul să-i fie depus trupul neînsufleţit în biserica ctitorită de unchiul său, pe moşia de la Călmăţui, ţăranii s-au adunat în faţa acesteia şi au împiedicat intrarea cu sicriul în lăcaşul de cult. O reacţie care spune totul despre cel care a fost Dimitrie Anastasiu!”. După care M. Mototolea conchide: „De altfel, ţăranii de pe moşiile Călmăţui şi Ţigăneşti n-au îngăduit ca Take Anastasiu să fie înmormântat în acelaşi cimitir cu rudele lor aşa încât, spre imensa umilinţă şi durere a familiei fostului moşier, sicriul a fost dus înapoi la conac şi apoi îngropat în puterea nopţii, pe furiş”.
Aceste relatări despre înmormântarea lui Tache Anastasiu sunt de natură ficțională și nu au niciun sâmbure de adevăr. În continuare să vedem cum au stat lucrurile în realitate.
Presa anunța că Tache Anastasiu, „fost senator, deputat și prefect, Mare Ofițer al ordinului Coroana României, Comandor al ordinului Steaua României și Mare Ofițer a mai multor ordine străine, a încetat din viață la București, sâmbătă 11 Martie, în etate de 63 ani”. Ca urmare, relatarea lui Ion Petrovici, în care se spune că Tache Anastasiu a murit la Călmățui, nu este adevărată.
La două zile după deces, luni 13 martie 1900, prim-preşedintele Tribunalului Ilfov, Oscar Niculescu, în prezența Elenei Tache Anastasiu, însoțită de Dimitrie Sturdza, Constantin G. Cociaş şi Dimitrie Roşu, fratele doamnei Anastasiu, a deschis plicul sigilat în care se afla testamentul olograf al lui Tache Anastasiu, prin care defunctul „instituia ca legatar universal pe Academia Română din București”.
La Academia Română, în ședința din 14 martie 1900, secretarul general Dimitrie A. Sturdza a prezentat testamentul răposatului Tache Anastasiu, făcut în 1897, prin care Academia intra în posesia „întregii lui averi mişcătoare şi nemişcătoare, şi anume moşiile sale Călmățui şi Ţigănești”.
La slujba de prohodire, săvârșită pe 14 martie 1900 de mitropolitul primat Iosif Gheorghian, la biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, membrii Academiei Române „s-au prezentat în corpore și au depus o coroană pe sicriu”, iar Dimitrie A. Sturdza și P. S. Aurelian au rostit în biserică discursuri în numele ei. Totodată, „la Tecuci, unde se va transporta mortul, a fost delegat secretarul general al Academiei Dimitrie A. Sturdza”.
Trupul neînsuflețit al lui Tache Anastasiu, „mare proprietar, fost prefect și șef al liberalilor din oraș”, a ajuns la Tecuci cu un tren special, miercuri 15 martie, la ora 6 dimineața. Corespondentul ziarului „Universul” menționa faptul că în gară era „o lume imensă, o mare de capete și era imposibil a face un pas, așa de mare aglomerație era, pot zice fără exagerație vreo 5-6000 de persoane veniseră să vază pe acel al cărui nume a fost «Take Anastasiu»”.
Deschiderea vagonului mortuar a avut loc la ora opt și „mulțimea începu să dea năvală spre a vedea inertul corp”. Autorul articolului susținea că „avea o figură aproape vie, pare că vorbea”.
La scurt timp după acest moment a avut loc un serviciu religios care a fost oficiat de episcopul Silvestru al Hușilor, asistat de toți preoții din oraș.
I. N. Săveanu, din Focșani, a ținut o cuvântare, „ce a avut darul de a stoarce lacrimi din ochii întregii asistențe”, în care vorbit despre valoarea celui dispărut, arătând că, „Take Anastasiu a fost ca un pom roditor în care s-a aruncat cu pietre, pe când într-un simplu copac, nimeni n-aruncă”.
La sfârșit a spus: „Veniți voi rude, amici intimi, de luați ultimul adio de la scumpul vostru părinte și protector, veniți voi, adversari politici și strângeți, pentru ultima oară, mâna aceluia pe care l-ați combătut; veniți voi săteni din Călmățui și sărutați mâna fostului vostru stăpân, care v-a lăsat o școală, unde fiii fiilor voștri vor găsi învățătură, veniți voi săteni din Țigănești de plângeți pe acel care v-a lăsat un palat în care se va face o școală de meserii, unde fiii voștri vor învăța un meșteșug”.
Cortegiul a plecat din gară la ora 9 și s-a deplasat pe bulevard spre Școala profesională de fete. Coloana avea în frunte carul cu coroane depuse de diverse instituții, personalități și membri ai familiei, fiind urmat de „peste o mie de săteni veniți de pe moșiile defunctului, precum și de prin alte comuni. Fiecare delegațiune de săteni avea în frunte câte un drapel negru cu inscripția comunei respective. Apoi vine în urmă carul funebru, care de abia se mai vede de mulțimea coroanelor depuse. Societățile comerciale și ale agricultorilor, cu drapele și musicele lor, însoțeau și ele carul. Din persoanele cari urmau în trăsuri cortegiul funebru am putut observa pe: Dimitrie A. Sturdza, șeful liberalilor și fost prim-ministru cu d. N. Săveanu din Focșani, d-na Elena Anastasiu, soția defunctului cu d-na Rosa, d-nele Alecu și loan Anastasiu, d-na Voinov cu d-rele, d. Aristide Papadopol, colonel Fiorescu, col. Băjescu, col. Cutzarida, Pătărlăgeanu, Sachelarie, Cociaș Brăila, Dall’orso Galați, Râșcanu, major Gomisopol, Bobeică primar, Amicu polițai, col. și major Istrati (București), Racoviță farmacist, Donici președinte de tribunal, dr. Petraș, dr. Caragiane etc.”.
Onorurile militare au fost date de un batalion de infanterie, aflat sub comanda maiorului Boureanu.
Cortegiul funerar a făcut o oprire în fața Școlii profesionale unde „directoarea școlii, d-ra Dimitriu, ținu un frumos discurs arătând meritele defunctului, precum și regretele profesoarelor și elevelor. După aceasta, se depuse două coroane pe carul mortuar din partea elevelor și profesoarelor școlii. De aci cortegiul și reluă drumul pe șoseaua națională spre Țigănești, moșia defunctului, unde cadavrul fu pus în biserica ce era frumos decorată”.
După ce „săteni din Țigănești și-au luat rămas bun de la fostul lor stăpân”, trupul neînsuflețit al lui Tache Anastasiu a fost dus la Călmățui și ținut în biserică cu autorizaţia lui Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei, până la finalizarea lucrărilor la cavoul amenajat de Academia Română. Rămăşițele pământeşti ale defunctului Tache Anastasiu au fost depuse în cavou, pe 22 iunie 1900, în prezența lui Dimitrie A. Sturdza.
Daniel Bradea
(Fragment din volumul în curs de apariție, TACHE ANASTASIU – MARE FILANTROP AL TECUCIULUI. Sursa foto: ro.wikipedia.org)
