Stimate D-le Primar,
Vă prețuiesc foarte mult pentru adevăratele minuni pe care le-ați făcut, într-un timp record. O sută de ani, tecucenii nu vor mai avea necazuri cu țevile de canalizare. Ați atras foarte multe fonduri, ați pus în mișcare numeroase proiecte. Felicitări!
Există însă două chestiuni care nu pot fi rezolvate, fără implicarea Dvs.
1) Vă rog să nu lăsați Cercetășia tecuceană să dispară!
Este un brand național. Aici s-a ridicat primul monument din Europa, în memoria copiilor eroi. Din 1996 și până acum, cca 22.000 de cercetași, din multe zone ale țării, au venit aici să se reculeagă, dar și să semneze un legământ cu țara, asigurând-o că o vor sluji, chiar cu prețul vieții lor, dacă va fi nevoie, așa cum au făcut bravii lor înaintași. Vin aici să se și relaxeze: să cânte, să danseze, să doarmă în corturi, să meargă la pădure, să asiste la uriașul foc de tabără, să-și facă noi prieteni, să uite pentru trei zile de telefonul mobil și de tabletă. Ei sunt atât de încântați de aceste activități, încât unii dintre ei se transferă de la școlile unde nu sunt cercetași, la cele care au.
Dar iată că organizația noastră este pe ducă. Din 850 de membri, câți erau în 1996, au mai rămas doar 52. Dacă efectivul scade sub 50, centrul se desființează.
Ar fi o rușine pentru urbea noastră, pentru că întotdeauna Tecuciul a fost considerat Capitala Cercetașilor din România. Cauza acestui pericol îl constituie lipsa de lideri, care au menirea să coordoneze și să aibă responsabilitatea grupurilor de copii și de tineri. Lideri pot fi: cadre didactice, părinți de-ai elevilor, funcționari etc. D-le Primar, destinul fabuloasei noastre tradiții cercetășești se află în mâinile Dvs. Vă rugăm să ne ajutați!
2) Tecuciul și-a prețuit întotdeauna valorile
După 1989, personalităților marcante li s-au ridicat busturi, iar numele lor sunt purtate de instituții și de străzi. Există însă un caz nerezolvat. Este vorba despre Cocuța Conachi. Într-un moment de maximă încordare istorică, ea a schimbat destinul poporului român. Și după două decenii de zbucium, pentru cinstirea memoriei ei, nu s-a găsit nicio săliță de spectacole, care să-i poarte numele. Nu știu cum să calific această situație. Trebuie să roșim iar, pe plan național, așa cum s-a mai întâmplat de două ori în ultimii ani? (nu intrăm în detalii).
Tecuciul trebuie să intre în eternitate și la braț cu această magnifică eroină. Meritele ei sunt recunoscute în țară, dar și peste hotare.
Recent, o echipă a Televiziunii Naționale (programul doi) a făcut o emisiune dedicată unor familii de italieni (Culluri) care au dat strălucire culturii noastre acum un secol și ceva. Realizatorii i-au rezervat și Cocuței un spațiu, pentru că, în ultimii șase ani ai vieții sale, eroina noastră a fost, prin căsătorie, principesă italiană, și s-a implicat foarte mult (alături de soțul său) la procesul de unificare a țării de adopție.
3) Stimați manageri școlari,
Dacă, în ultimele trei decenii România se află în subsolul tuturor topurilor europene, se datorează faptului că în acest interval de timp, nouă, (și îndeosebi conducătorilor de la vârful politicii și al administrației) nu ne-a păsat deloc de această țară și de acest popor (nu intrăm în detalii). Singura salvare e să reclădim simțământul patriotic, începând cu cei mai mici cetățeni ai țării. Avem, la îndemână, nenumărate exemple pe care le putem prezenta elevilor. Să ne întoarcem la eroina din umbră a Unirii de la 1859.
La vârsta de numai 41 de ani, aflată pe patul morții, într-un spital din Genova, Cocuța Conachi l-a rugat fierbinte pe soțul său să o înmormânteze în pământ românesc, în Biserica din Țigănești. Se află aici de 153 de ani, dar sunt foarte mulți români, chiar și tecuceni, care nu știu acest lucru. A venit primăvara, vor veni și câteva vacanțe. Până la locul de veci al eroinei sunt numai 4 Km.
Vă rog să organizați drumeții, pentru cât mai mulți elevi. (În apropierea Conacului, aflat în ruină, pot poposi, câteva ore, în seculara pădure de stejari). Oferiți-le posibilitatea să se reculeagă la căpătâiul Cocuței, să aprindă câte o lumânare și să mediteze la viitorul lor, dar și al țării. Să le inoculăm ideea că și ei ar putea să pună umărul, în curând, ca România să-și adune fiii risipiți prin lume, să edifice o țară locuibilă, chiar și prosperă.
Vă mulțumesc din suflet!
Vasile Ghica
