Consider că fiecăruia dintre noi, localitatea în care ne naștem și pe care o străbatem printre clădirile îmbătrânite de trecerea timpului sau pe aleile vechi ale parcurilor, stârnește, la un anumit moment, un interes aparte, aducând cu sine nostalgii și curiozitatea de a descoperi istoria acelui loc. Aceasta se întâmplă mai ales pentru că este în firea umană să simtă nostalgie pentru trecut.
Acesta este motivul pentru care sub titulatura „Tecuciul de altădată” vom publica articole ce vor prezenta evoluția orașului în diferite etape ale istoriei sale. Astăzi, începem cu perioada de după încheierea Primului Război Mondial.
Anii de război au deteriorat întreaga infrastructură a orașului Tecuci, transformându-l practic într-o ruină. Au fost afectate toate clădirile publice, școlile, cimitirul, parcurile, străzile și trotuarele, precum și instalațiile utilizate pentru furnizarea energiei electrice în oraș. De asemenea, pădurea de pe moșia Pisera-Gropana a fost complet defrișată.
În timpul războiului, arhiva a suferit „din cauza distrugerii și sustragerii de dosare de către formațiile armatei ruse”, care ocupaseră sediul primăriei.
Distrugerile au fost provocate atât de trupele române și ruse aflate în trecere sau cantonate în Tecuci, cât și de populația care s-a refugiat în Tecuci în iarna anului 1916-1917. Aceste distrugeri au cauzat daune uriașe orașului, evaluate printr-un raport de expertiză întocmit la 11 martie 1921, la un total de 2.284.406 lei.
În vederea reconstrucției regiunilor țării afectate de război, autoritățile au decis ca cele 27.360 de animale (vaci, tauri, iepe, armăsari, oi, capre) pe care România trebuia să le primească de la Bulgaria, după încheierea Tratatului de Pace de la Neully, să fie distribuite în județele cele mai afectate în timpul războiului. Înainte, animalele rechiziționate din Ungaria, în anul 1919, au fost distribuite doar orfanilor și invalizilor de război din județele aflate sub ocupație sau în apropierea frontului. Prin Jurnalul Consiliului de Miniștri din 25 mai 1921, s-a autorizat distribuirea de animale în județul Tecuci, alături de județele Constanța, Tulcea, Putna, Râmnicu Sărat, Covurlui, Brăila, Ialomița și Vlașca. Numărul animalelor distribuite fiecărui rănit de război nu putea depăși două vite mari sau 20 de oi.
La finalul anului 1923, autoritățile au alocat o sumă de 300 milioane de lei pentru „dăunații de război”, din care 250 milioane de lei au fost distribuiți celor 100.000 de „dăunați” din 17 județe care făceau parte din fosta monarhie, printre care se numără și județele Tecuci, Covurlui și Putna.
Județul Tecuci a primit despăgubiri pentru pagubele cauzate de război în valoare de 1.592.006 lei, conform deciziilor emise de Tribunalul Tecuci, din care 488.945 lei au fost alocați pentru deteriorarea imobilelor deținute de județ. Din cauza neprimirii sumei integrale, procurarea materialelor necesare pentru reparații nu a fost posibilă. Din acest motiv, autoritățile județene au fost nevoite să acceseze împrumuturi, pentru care, în anul 1926, plăteau „anuități” (dobânzi) de 1.000.000 lei.
După încheierea conflictelor și plecarea trupelor ruse din Tecuci, locuitorii și-au reluat activitățile, iar orașul a început treptat să-și revină din punct de vedere economic. Încă din 1918, Max Segall, vicepreședintele industriașilor din Tecuci în perioada interbelică, a deschis prima fabrică de piele din oraș, unde lucrau 40 de muncitori. Ulterior, a înființat o fabrică de ulei (în 1925) cu 10 muncitori și o moară. De asemenea, morarul Jean Neuhaser a construit o moară automată pentru măcinat grâu, întrucât orașul avea probleme de aprovizionare cu făină, iar populația suferea dificultăți în obținerea acesteia.
Tecuceanul Gheorghe Cosmeanu și-a reabilitat hotelul la începutul anului 1919. Pe strada Elena Doamna, imediat după război, a fost înființat un gimnaziu pentru fete. Numărul locuitorilor interesați să desfășoare comerț ambulant în oraș a crescut constant. Aceștia erau obligați să îndeplinească mai multe condiții impuse de autoritățile locale: solicitantul trebuia să aibă peste 18 ani, să locuiască în oraș, să nu fie afectat de vreo boală contagioasă sau dezgustătoare, să nu fi fost condamnat pentru fapte infamante, să nu dețină case de prostituție și să nu practice vagabondajul sau cerșetoria.
Țăranii au invadat, de asemenea, Piața Nouă, unde își vindeau produsele așezate pe rogojini sau scânduri în jurul Foișorului de Foc. În zilele de toamnă, piața era plină de struguri și la marginile ei se aflau căruțe cu legume ce erau vândute cu înverșunare. Mare aglomerație era și la Banca Țărănească, unde sătenii făceau împrumuturi, plăteau dobânzi sau schimbau polițe.
Odată cu întoarcerea negustorilor de pe front, Strada Mare și-a recăpătat viața. Magazinele au devenit mai bogate și mai luxoase, iar întâlnirile de altădată, marcate de delicatese și cafea, au fost înlocuite de petreceri și spectacole. Cinematograful a devenit un loc frecventat. Uzina electrică funcționa la capacitate maximă și putea furniza energie electrică tuturor doritorilor. În oraș se putea observa dorința oamenilor de relaxare și de a trăi mai bine după ororile războiului.
Erau dese manifestările culturale organizate cu diferite scopuri. De exemplu, Societatea „Vatra Săteanului” Tecuci s-a implicat în construcția gospodăriilor sătești. Comitetul Județean pentru Profilaxia Tuberculozei a organizat chete în ziua de Rusalii pentru a strânge fonduri destinate combaterii acestei boli. Societatea Ortodoxă a Femeilor Române colecta sume pentru ridicarea Bisericii Nemului la Mărășești. Pe 30 și 31 august 1919, Societatea „Mărăști” a organizat în Grădina Publică manifestări culturale pentru a aduna fonduri necesare reconstruirii satului Mărăști.
Societatea Scriitorilor români din București a vândut bilete de loterie, iar fondurile colectate beneficiau instituțiilor de cultură și construirii unui local propriu. Grupul 4 Aviație Tecuci a organizat, în seara zilei de 17 august 1919, o serbare în Grădina Publică pentru susținerea muzicii Regimentului 64 Infanterie Tecuci. Profesoara Virginia Petrescu a organizat o strângere de fonduri în Grădina Publică pe 4 septembrie 1919 pentru ajutorarea familiilor nevoiașe din oraș. În seara zilei de 21 septembrie 1919, Societatea Sportivă „Mărăști” din Tecuci a organizat o serbare populară în Grădina Publică pentru promovarea sportului și strângerea de fonduri destinate acestuia în oraș.
În efortul de refacere a localităților din județ, a fost implicată și societatea „Vatra Săteanului Tecuci”, care colecta fonduri pentru refacerea gospodăriilor rurale distruse de război. Începând din toamna anului 1918, societatea și-a instalat biroul în pavilionul din Grădina Publică, cu obligația de a efectua lucrări de reparații la acesta. Acolo se desfășurau proiecții de filme în cinematograful instalat în localul Teatrului Județean, care, din păcate, avea să fie distrus în ziua de 24 ianuarie 1929, din cauza unui incendiu survenit în timpul unei proiecții, când filmul a luat foc.
Înlăturarea urmelor războiului a fost o sarcină dificilă. În 1921, străzile orașului se aflau încă într-o stare avansată de degradare din cauza circulației constante a trupelor româno-ruse în timpul războiului. Aceasta era provocată atât de situația geografică a orașului, prin care treceau toate convoaiele, armatele și refugiații, cât și din cauza inundației Tecucelului din anul 1918. Bazându-se pe promisiunea ministrului lucrărilor publice că se vor aloca 1 milion de lei pentru refacerea străzilor din oraș, autoritățile au început reparația și pietruirea majorității străzilor: Cuza-Vodă, Nicorești, Dr. Boteanu, Anton-Cincu, Elena-Doamna, Crivițeni de la pod la bariera Ungureni, Petru Rareș, Ștefan cel Mare, Costache Negri, Săndulescu, Racoviță, Precista și Alecsandri. Străzile principale, Carol și Bulevardul Elisabeta, urmau să fie asfaltate sau pavate cu granit. După asfaltare, Bulevardul, iluminat „a giorno”, avea să devină principalul loc de promenadă nocturnă.
Primarul Virgil Mironescu (vezi foto) s-a implicat în această acțiune de refacere a orașului. Încă din primul an de mandat, acesta a reușit să realizeze pavarea și asfaltarea Bulevardului Elisabeta, compartimentarea și modernizarea Pieței, amenajarea Parcului în locul Pieței vechi, lărgirea străzilor, plantarea de pomi, extinderea și îngrădirea Grădinii Publice, reparații în ceea ce privește refacerea și montarea conductelor de apă, reparații la uzina electrică și la cea de furnizare a apei.
Prin intervenția lui Virgil Mironescu, la ministrul Gheorghe Angelescu, în anul 1923, s-a obținut aprobarea pentru înființarea Liceului de fete în casa care a aparținut familiei Tache și Elena Anastasiu. În acest scop, Ministerul Instrucțiunii a acordat 250.000 lei, iar primăria orașului a contribuit cu încă 100.000 lei, necesari pentru a plăti suma de 350.000 lei cerută de colonelul L. Cerchez, nepotul Elenei T. Anastasiu, pentru a renunța la orice pretenție asupra imobilului.
Războiul trecuse. Bubuiturile tunurilor, care se auzeau zi și noapte, încetaseră și ele. Au rămas în memoria contemporanilor luptele de la Mărășești, „când pământul tremura sub picioare, geamurile cădeau în țăndări, iar locuitorii fugeau să se adăpostească în pivnițe”. Toate aceste urme ale războiului dispăreau rând pe rând odată cu trecerea anilor.
Rămăsese ca mărturie doar un obuz înfipt într-un copac de la capătul peronului gării, o amintire pentru generațiile ce vor veni. Și pentru I. Simionescu, copacul din colțul gării a fost un simbol al rezistenței, „care stătea ca un monument natural al vremii de groază, dar și de speranțe, de lașitatea unora dintre aliați și de îndârjita însuflețire a celor rămași singuri să-și apere pământul strămoșilor lor”.
Daniel Bradea
