Cutremurul de pământ din 10 noiembrie 1940 a avut o arie de impact ce s-a întins pe o suprafață de peste 2 milioane de kilometri pătrați. Mișcarea seismică a fost percepută spre est, de la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și până la Moscova, generând inclusiv unele distrugeri în această ultimă zonă (intensitatea estimată fiind de V-VI grade pe scara Mercalli-Sieberg). În direcția nordică, zona macroseismică a acoperit teritorii până la Leningrad, spre vest s-a extins dincolo de fluviul Tisa, și spre sud-est, cuprinzând întreaga Bulgarie și ajungând până la Istanbul.
La sfârșitul lunii martie 1941, în cadrul unei sesiuni de comunicări organizată la Academia de Științe din București, Nicolae Al. Rădulescu, conferențiar la Facultatea de Științe, a prezentat rezultatele cercetărilor efectuate în sudul Moldovei și în estul Munteniei, regiunea epicentrală a cutremurului din 10 noiembrie 1940, desfășurate imediat după eveniment.
În raportul său, se arată că intensitatea maximă a cutremurului a fost resimțită în două regiuni distincte: Focșani-Panciu (la Panciu s-a înregistrat gradul X) și Bârlad-Berești-Corod (cu puncte de intensitate maximă la Mândrești-Tecuci și Corod, gradul X). În Vrancea, intensitatea a atins gradele VI-VII-VIII, fiind mai accentuată în zonele de terase înalte și de-a lungul marginii faliei Carpaților. Conferențiarul a avansat ipoteza că epicentrul s-a situat de-a lungul fracturii Panciu-Corod, care separă Câmpia Română de Podișul Moldovei, două blocuri continentale care exercită presiune reciprocă.
Ioan G. Popescu, profesor la Facultatea de Științe din București, a menționat într-un articol publicat în ziarul „Universul” la data de 1 ianuarie 1941 că undele seismice ale cutremurului din 10 noiembrie 1940 au fost mai puternice decât cele ale cutremurului din Anaitala de la 27 decembrie 1939 și comparabile numai cu cele ale marelui cutremur care, în 1908, a distrus orașele italiene Reggio di Calabria și Messina. Profesorul a subliniat raritatea unor astfel de cutremure în țara noastră. Cele mai notabile evenimente seismice din România au avut loc în anii 1620, 1738, 1790, 1802, 1838 și 1940. Cu mențiunea că cel din 1940 pare să fi fost, până la acel moment, cel mai puternic dintre toate cele resimțite vreodată în România. De altfel, în urma acestui seism, au rezultat câteva sute de decese, iar alte câteva mii de persoane au fost rănite, devenind victime ale acestui cataclism. Acest cutremur a distrus complet orașul Panciu, a avariat grav clădirile în alte 15 orașe din țară și a afectat în mod semnificativ sau parțial câteva sute de sate, lăsând zeci de mii de oameni fără adăpost.
Presa vremii a relatat și despre „grozăviile” produse de „cutremurul catastrofal” la Tecuci, arătând că au fost înregistrate 7 decese în oraș și 6 în județ.
Seismul a lovit orașul la ora 3:40, atunci când s-au resimțit „trei puternice scuturături” cu „o durată de aproape 4 minute”. Întregul oraș a fost acoperit de întuneric din cauza bucăților de piatră și cărămidă care au căzut peste unul dintre motoarele electrice ale uzinei. Martorii oculari au relatat că oamenii speriați alergau pe străzi, țipând de groază. Curțile, grădinile și străzile erau acoperite de un nor dens de praf ridicat de dărâmăturile clădirilor prăbușite.
Dezastrul a fost de o amploare considerabilă, afectând 80% din locuințele populației. Foișorul de Foc, aflat în proces de reparații, din centrul pieței, a fost complet distrus, împreună cu toate clădirile din jur, inclusiv cele 8 compartimente care găzduiau diverse prăvălii. Dintre cele 8 biserici din oraș, doar trei au putut oficia slujbe religioase, alte trei fiind grav afectate, iar două dintre ele au fost complet distruse: Biserica „Sf. Ioan”, „o biserică de o frumusețe rară ctitorită de familia Cincu”, și biserica din suburbia Crivițeni. La Catedrala din Grădina Publică, care era în plină construcție, întregul plafon s-a prăbușit, iar una dintre cele două turle a fost distrusă.
Instituțiile publice au suferit și ele pagube grave, fiind afectate primăria, tribunalul, judecătoria, poliția, cercul de recrutare, cercul subofițerilor, liceul comercial, gimnaziul de fete și toate școlile primare. Distrugeri importante s-au înregistrat și la banca corpului didactic, precum și la cooperativă.
Pe lângă clădirile publice, numeroase case particulare au fost grav afectate, printre acestea numărându-se casa cu etaj a reprezentantului Societății de Asigurare Generală, domnul Solomonovici, care s-a prăbușit în mijlocul străzii. De asemenea, casa ciaprazarului -croitor Pătrașcu a avut acoperișul și plafonul prăbușite în două camere, la fel ca și casa comerciantului Abramovici, unde acoperișul și plafonul au căzut peste prăvălie, din cauza căderii unui perete de la etajul clădirii vecine. Distrugeri semnificative au fost suferite de locuințele colonelilor Gotescu, Neagu și Nicolau, farmacia Hasnaș, institutorului Ioan Pascu, controlorului Apostolescu, Grigore Vasiliu, Constantin Purcherea, Ioan Hozoc, căpitanul Niță, colonelul Savopol, Berlescu, avocatul Vasile Radu, Chircoveanu, Banca „Prevederea”, Plitos, Camera de Comerț, căpitanul prim-pretor Dongoroz, avocatul Ghiță Cazan, George Dimitriu, Banca Națională, frații Davidescu, colonelul Giușcă, precum și toate prăvăliile de pe strada Ștefan cel Mare. În general, toate casele particulare au suferit daune grave, iar nicio locuință nu a scăpat fără avarii la hornuri sau acoperișuri.
Ziarele au făcut publice numele victimelor cutremurului, printre care se numără fiica și fiul hahamului S. Rabinovici, Pica în vârstă de 17 ani și băiatul Moca de 14 ani, alături de servitoarea lor, Aglaia Dănilă, în vârstă de 50 de ani. De asemenea, sergentul concentrat Ambăruș Ioan, din Regimentul 3 Pioneri din orașul Huși, a murit strivit de dărâmăturile frontispiciului casei Cercului Subofițerilor. Alte victime ale tragediei au fost Betti Herșcovici, soția comerciantului de fier vechi Herșcovici, care a fost îngropată sub dărâmăturile pereților casei dentistului dr. Gâtlan. În lista victimelor s-au regăsit numele evreicei Felga Bercovici, precum și al soldatului Costică Dragomir, care a decedat în Spitalul „Anton Cincu“. Tot aici a fost adus în stare gravă, prezentând fracturi la picioare, căpitanul Parfeni din Focșani, care și-a pierdut soția în timpul cutremurului.
Printre locuitorii orașului care au suferit răni grave s-au numărat Frima Șaraga, o farmacistă în vârstă de 20 de ani, Ferezica Șaraga, în vârstă de 17 ani, Cecilia Șaraga, în vârstă de 12 ani, precum și Moise Șaraga, în vârstă de 23 de ani, care a suferit fracturi la un picior. Aceștia sunt copiii comerciantului Șaraga și au fost salvați de sub dărâmături. În plus, multe alte persoane au suferit răni ușoare.
Imediat după producerea cutremurului, autoritățile locale au întreprins măsuri de ajutorare a populației. Prefectul județului, I. Dobre, împreună cu comandantul Garnizoanei Tecuci, colonelul Goțescu, au dispus mobilizarea trupelor de infanterie și artilerie aflate în oraș pentru a veni în ajutorul populației. De asemenea, șeful poliției locale, Ioan Cuptor, a ordonat ca organele de poliție să patruleze însoțite de patrule militare pentru a asigura securitatea orașului pe timp de noapte și a preveni jafurile.
În același timp, s-a dispus concentrarea tuturor meseriașilor (zidari, dulgheri, sobari) la postul de poliție pentru a interveni în reparația celor mai afectate clădiri.
A doua zi după devastatorul cutremur din 10 noiembrie 1940, Ion Dobre, prefectul județului Tecuci, a dat publicității un apel prin care locuitorii județului erau chemați la post și rugăciune.
În apel se spune: „Mulțimea păcatelor noastre l-a făcut pe Dumnezeu să-și întoarcă fața de la noi. Am recomandat printr-o circulară să ne revizuim toți conștiințele și să ne împăcăm cu Dumnezeu. Am răspuns cu nepăsarea noastră. Facem un ultim apel. Declarăm săptămâna aceasta (11 – 17 noiembrie) săptămână de post și rugăciune. Vom mânca toți câte un fel de mâncare de post la fiecare masă, vom munci ziua mai mult ca de obicei, iar seara de la ora 7 ne vom aduna în piețele publice și vom înălța, în frunte cu preoții, rugăciuni către Cel Atotputernic. Rugăciunile nu vor fi mai lungi de o jumătate de oră. La sfârșit, tot poporul va intona rugăciunile: «Doamne al Puterilor» și «Cu voi este Dumnezeu». Dacă nici acum nu vom vrea să privim în față blestemățiile noastre și să construim din temelii împăcarea cu Dumnezeu, nici focul Gheenei nu va fi în stare să ne mai spele”.
Locuitorii orașului au răspuns la apelul prefectului Ion Dobre și, timp de șapte seri consecutive, sub conducerea preoților orașului, s-au adunat în piața orașului, în preajma „locului sfințit de martiriul lui Vasile Nacu, pentru a implora mila lui Dumnezeu prin rugăciune”. Serviciul religios a avut loc într-un cadru impresionant, în care doar „lumina lumânărilor străpungea întunericul, iar frunțile s-au plecat în umilință”. La finalul fiecărei „seri de împăcare cu Dumnezeu”, în conformitate cu cerința prefectului, întreaga comunitate, aflată în genunchi, a intonat rugăciunile „Tatăl Nostru”, „Doamne al Puterilor” și „Cu noi este Dumnezeu”.
Dintre cei care au participat, presa i-a menționat pe următorii: preotul Alexandru Micu, Vasile Tașcă – primarul orașului, Ion Păvăluță – adjunctul primarului, avocatul Traian Corodeanu și colonelul Coman Ionescu. Acesta din urmă, la prima seară de rugăciuni, a recitat un pasaj din profeția lui Iosif, care cuprindea previziunea începutului de sfârșit de veac, marcat de secetă, foamete, cutremure și războaie. De asemenea, „groaznicul cutremur, care ne-a zguduit ființele și ne-a stricat așezările”, a fost considerat un ultim avertisment. La aceste rugăciuni, a participat și comandantul Corpului de Armată, Atanasiu, însoțit de statul major.
La data de 17 noiembrie 1940, Tecuciul a primit vizita Majestății Sale, Regele Mihai I. Itinerariul parcurs a inclus, opriri la Biserica „Sf. Ioan” („grav afectată de cutremur”), Cercul Militar, strada Carol, Cercul Subofițerilor, Liceul de Fete („greu încercat”), strada Ștefan cel Mare, Biserica „Sf. Nicolae”, Catedrala orașului și Spitalul „Anton Cincu”, unde a stat de vorbă cu pacienții. Ulterior, Regele a ajuns în piața orașului, unde a putut vedea Foișorul prăbușit și o parte din hala care fusese distrusă.
La câteva zile după cutremur, prefectul județului Tecuci, comandantul legionar Ion Dobre, a dat un ordin prin care Liceul Comercial s-a mutat în clădirea rechiziționată de la Comunitatea Evreiască din Tecuci. Astfel, Școala Primară Mixtă a Comunității Evreiești, delegația religioasă a comunității, secretariatul, arhivele și biblioteca, care își desfășura activitatea în acest local, au fost evacuate. În această situație, copiii evreilor tecuceni, precum și cei evacuați din comunele județului și-au continuat școala în sinagogi.
Cutremurul a lăsat câteva sute de tecuceni fără locuințe. Conform unei situații întocmite de Primăria Tecuci rezultă că 146 de locuitori din oraș, „sinistrați din urma cutremurului de la 10 noiembrie 1940, sunt înscriși pentru obținerea de împrumuturi în vederea refacerii construcțiilor, conform ordinului Ministerului Lucrărilor Publice sub nr. 18.611/1941”. Aceștia erau doar acei sinistrați care aveau venituri ce le puteau permite să achite împrumuturile. Printre persoanele nominalizate în respectiva listă îi regăsim pe: av. Nicolae Berha, Balaban Dumitru, maior Vl. Neagu, col. V. Giurcă, lt. Octav Stavrescu, Iorgu Petrașcu, col. Coman Ionescu, Constantin Cernat, Gheorghe Carp, Alex. Muscă, Alexandru Gheorghiu, Smaranda col. Damian, Zamfira Muche, Maria Șerbănescu, Elisabeta Zărnescu, Dumitru Bontaș, lt. T. Stoica, preot T. Dimoftache, lt. col. N. Crângu, Dongoroz Gheorghe, Elena T. Corodeanu, Anastasia Penciu, Virgil Mironescu, Elena V. Radu, moștenitorii Ștefan Plitos, dr. căpit. N. Vasiliu, Angela I. Darbun, Elena căpitan Ruță, Spiridon Cosmeanu, Maria col. Goțescu, Grigore Găină, maior I. Mitrofan, Lucia Berlescu, ing. Gheorghe Rădulescu, Anton Raiciu.
La mai bine de doi ani de la producerea cutremurului, multe dintre clădirile din oraș care au suferit avarii erau în continuare susținute cu bârne și proptele, deși, conform Deciziei Ministerului de Interne nr. 2994/1942, proprietarii acestor imobile trebuiau să le repare până la data de 1 decembrie 1942. Astfel, pe data de 17 februarie 1943, șeful Poliției Tecuci, Nicolae Teodorescu, a înaintat Primăriei Tecuci un tabel cu proprietarii acestor clădiri, printre care se numărau: Botroș Ioan, Solomon Angelovici, Făinaru Iosif, Constantin Vascan, Panaite Bordea, Nicu Vascan, moștenitorii preot Budescu, Angela Demetriade, Neli Popovici, Maria Chiriac, Gheorghe Papadopol, Neculai Rașcanu, Elena Corodeanu, E. Hârlescu, I. Hozoc, Balaban Dumitru, N. Niță, H. Rapaport, Cercul Militar Subofițeri, B.N.R , Azilul de bătrâni, Elena Magearu, Lucia Berlescu, Plitos Clemansa, Adrian Teodorescu, Elena Panfil, Vrâncianu Nicolae, Gheza Varga, Arnold Weinrauch, Avram Aronsohn, Fotache Nistor, C. Ciuciu, Zola Kahane, N. Moscovici, K. Dodachian.
Pentru intrarea în legalitate, în cursul lunii martie 1943, Primăria a notificat acești proprietari să își repare sau să demoleze imobilele în termen de 30 de zile de la primirea înștiințării. În situația în care măsurile indicate nu erau luate, Primăria intervenea pentru demolarea imobilului pe cheltuiala proprietarului. În cazul în care proprietarii erau mobilizați, invalizi sau nevoiași, primeau o păsuire (conf. Circularei Ministerului de Interne 2273 din 3 martie 1943), până la 26 octombrie 1943.
În concluzie, în urma producerii acestui eveniment tragic, comunitatea locală a fost puternic afectată, prin pierderea a 7 vieți și rănirea altor câteva zeci de persoane. A urmat o perioadă dificilă, marcată de suferință și eforturi de reconstrucție. O parte din populație a fost evacuată din locuințele lor, iar autoritățile locale au luat măsuri pentru a ajuta și sprijini locuitorii orașului în acele momente critice. În ciuda pierderilor și distrugerilor, „poporul” s-a unit în rugăciune și și-a găsit sprijinul în credință.
Pe lângă suferința umană, cutremurul a cauzat daune semnificative, afectând aproximativ 80% din locuințe, inclusiv instituțiile publice, școlile și bisericile din Tecuci. Deciziile ulterioare ale autorităților privind rechiziționarea unor clădiri au generat dispute în rândul locuitorilor, mai ales în cazul școlii comunității evreiești, creând tensiuni și neînțelegeri legate de resursele limitate și prioritățile educaționale.
Prin urmare, cutremurul din 10 noiembrie 1940 a avut un impact semnificativ asupra orașului Tecuci și a necesitat eforturi susținute pentru a readuce la normalitate viața comunității și infrastructura locală.
Daniel Bradea
