Povești despre Cinculești 

 

  

Anton Cincu (1831-1894) și Sultana Nistor (1837-1918) au avut zece copii, dintre care doar șase au ajuns la maturitate: Maria (căsătorită cu Dimitrie Boldur Epureanu, iar după decesul acestuia cu Constantin Mille), Smaranda (căsătorită cu Leon Sculy Logotheti), Ion/Iancu (căsătorit cu Maria Dimitrescu), Nicolae (căsătorit cu Constanța Greceanu), Teodor (căsătorit cu Maria Alexandrescu) și Nestor (căsătorit cu Maria Apostoleanu). În acest material, voi prezenta doi dintre membrii mai puțin cunoscuți ai familiei Cincu: Ion (Iancu) Cincu și Smaranda (Esmeralda) Sculy Logotheti. 

Ion (Iancu) Cincu s-a născut la Tecuci, pe 6 ianuarie 1859, fiind fiul lui Anton și Sultana Cincu. A fost căsătorit cu Maria Dimitrescu și au avut o fiică, Lucia. În anul 1888, la doar 29 de ani, a fost ales deputat. Pentru serviciile deosebite aduse statului, i s-a decernat Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler. 

A încetat din viață în primăvara anului 1891, în timp ce se afla  într-o călătorie în Franța, în departamentul Gironde, localitatea Arcachon. Era cazat împreună cu soția sa, Maria, și cu fratele ei, locotenentul Ion Dimitrescu, la hotelul „Continental”. Conform Extrasului de stare civilă pentru morți, nr. 343, Ion Cincu a încetat din viață pe 21 martie 1891, la ora 6 seara, și a fost înmormântat la cimitirul din Tecuci pe 26 martie 1891. Deși pe o placă de marmură din interiorul capelei mortuare este scris „Cavoul familiei Cincu I”, în acest cavou a fost înmormântat și tatăl său, Anton Cincu, care a încetat din viață pe 5 august 1894, la ora 11 noaptea. Familia a anunțat în presă că „ceremonia funebră va avea loc marți, 9 august, la orele 10 a.m. Cortegiul va porni de la casa defunctului și înmormântarea va avea loc la cimitirul din Tecuci”. O relatare a înmormântării ne este oferită de Ion Petrovici: „La moartea lui s-au făcut funeralii grandioase, cu placarde îndoliate, care traversau de-a curmezișul, ca niște arcade, străzile pe unde avea să treacă convoiul mortuar. Pe toate aceste placarde stă scris: ‘Marelui filantrop’, iar mulțimea reculeasă le-a găsit îndreptățite”. 

 În acest cavou a fost înmormântată și Maria C. Mille, fiica lui Anton și Sultana Cincu. Ea a murit la București pe 19 august 1936, iar înmormântarea a avut loc la Tecuci pe 22 august. Presa a relatat că acest cortegiu funerar a pornit de la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” și a străbătut străzile Nicorești, Elena Doamna, 15 August, Unirea, Ștefan cel Mare, Dorobanți, Carol, Sfântul Dumitru, până la cimitir. Trupul Mariei C. Mille a fost depus în cavoul familiei Cincu din cimitirul orașului. După ce cavoul a devenit proprietatea familiei Rusu, rămășițele celor îngropați aici au fost mutate în mormântul amenajat în dreapta naosului bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tecuci, alături de ceilalți membri ai familiei care au fost îngropați în biserică. 

Fiica lui Ion (Iancu) Cincu, Lucia, a moștenit de la bunicul ei, Anton Cincu, următoarele proprietăți: „Moșia Pădureni [județul Putna] cu toate trupurile sub orice denumire și cu toate acareturile și orice îmbunătățiri, precum și pădurile de pe moșie, afară de o parte din pădure pe care am vândut-o și din prețul căreia are a se primi suma de le 16.000… care bani primindu-se se vor întrebuința pentru facerea unui monument la mormântul defunctului meu tată…  

Via cea în podgoria Coasta Lupii, în care vie cumpărase defunctul său tată ca un pogon și jumătate și care vie se află din sus de cea de la Cerdac… 

Casele din Tecuci, cu tot locul înconjurător cu zaplaz, care case sunt cumpărate de la erezii defunctului C. Iacovachi și sunt închiriate județului pentru cazarma infanteriei… 

Nepoata mea, Lucia, va fi obligată, la moartea mea, a raporta la succesiune partea numită Dobrinești, cumpărată de la D. N. Turculeț, și pe care parte o dădusem defunctului meu fiu, Iancu, el fiind încă în viață, căci  această parte de pământ cade în porțiunea lăsată soției mele, iar după moartea soției, această parte se va împărți ca și celelalte părți ce am lăsat, între toți moștenitorii mei direcți”.    

Maria Cincu a încetat din viață pe 28 noiembrie 1924, la vârsta de 63 de ani, și a fost înmormântată pe 30 noiembrie la cimitirul Bellu. 

Fiica sa, Lucia  Cincu, a murit pe 9 septembrie 1927, „după o scurtă suferință”. Presa anunța că „ceremonia religioasă va avea loc duminică, 11 septembrie, la ora 2 și jumătate după-amiaza, la domiciliul defunctei, situat pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 56, de unde cortegiul va porni la cimitirul Bellu”. 

Smaranda (Esmeralda) Sculy  Logotheti, fiica lui Anton și Sultana Cincu, s-a căsătorit cu Leon Sculy Logotheti (1853- 1912). Acesta s-a născut la Piatra Neamț în 1853, a obținut doctoratul în medicină și chirurgie la universitățile din Montpellier și Paris. Întors în țară, s-a stabilit la Iași, unde a contribuit semnificativ la fondarea și funcționarea Facultății de Medicină, activând acolo întreaga sa carieră. La 31 octombrie 1879, a fost numit profesor suplinitor de medicină descriptivă, iar pe 22 iulie 1886 a devenit profesor de clinică chirurgicală și oftalmologie. A fost, de asemenea, decan al facultății.  

 Din căsătoria lor au rezultat patru copii: Eduard, Marie-Antoinette (căsătorită cu Costin Sturdza), Margareta (căsătorită cu Constantin Herescu) și Georgeta (Geta) Sculy Logotheti (căsătorită cu Constantin Iarca). 

Smaranda Sculy Logotheti a moștenit de la tatăl său următoarele proprietăți: „Moșia Cărăpcești, din județul Tutova” (pe care o primise zestre la măritiș), „părțile cumpărate de la domnul D. N. Prassin și Bușilă, situate în județul Tutova, precum și moșia Brătulești din județul Tecuci”. Aceste moșii cuprindeau „toate trupurile, pădurile și acaretele aflate pe dânsele, afară de casele cumpărate de la domnul D. N. Prasin și pe care le-am dăruit Comunei Cărăpcești spre a-i servi de local de școală”. De asemenea, ea a moștenit și „casele din Iași, situate în strada Romană, cumpărate de la erezii defunctului I. Brănișteanu, pe care case le și locuiește fiica mea, precum și o vie în podgoria Iașilor numită Sorogari”. 

Dr. Leon Sculy Logotheti, profesor la Facultatea de medicină, fost deputat, mare proprietar, comandor al Coroanei României și Cavaler al Stelei României, a încetat din viață pe 13 aprilie 1912. Cu prilejul acestui nefericit eveniment, presa a consemnat „prinosul de omagii și de admirații adresate doamnei dr. Sculy, care a fost modelul soției iubitoare și de încredere absolută în soțul său, exemplu rar și vrednic pururea de imitat al adevăratei căsnicii familiale; fapt cu care, de altfel, doctorul Sculy se fălea în intimitatea sufletului său și constituia una dintre cele mai înalte ale sale fericiri”. 

Smaranda (Esmeralda) dr. Sculy Logotheti a încetat din viață la București, în ziua 14 septembrie 1930, și a fost înmormântată la Iași, pe 17 septembrie, în cavoul familiei  din cimitirul „Eternitatea”. 

După moartea acesteia, a rămas o avere de circa 100 milioane lei, compusă din patru moşii în județul Tecuci, o vilă la Sinaia, două vii, păduri,  o casă în Iași (strada Lascăr Catargi) şi bijuterii în valoare de mai multe milioane. 

Relațiile dintre urmașii Esmeraldei nu au fost dintre cele mai bune. La începutul lunii februarie 1935, presa anunța că Eduard Sculy Logotheti și Georgeta (Geta) Iarca s-au acuzat reciproc de bătaie. 

Eduard S. Logotheti a reclamat că în seara zilei de 6 octombrie 1935, când se afla în curtea caselor din strada Grigore Alexandrescu din București, a fost prins de soții Iarca, care au tras asupra sa trei focuri de armă. După ce s-a refugiat în colţul curţii, ambii soţi Iarca au tăbărât asupra sa cu un ciomag, lovindu-l în cap şi peste corp. După agresiune, fiind rănit, a fost ridicat de trecători şi internat în spital.  

 Pe de altă parte, Geta Iarca s-a plâns că fratele ei a lovit-o și că acesta nu era la prima agresiune, fiind condamnat de mai multe ori pentru bătaie. Cercetările au fost făcute de procurorul Macovei. Acesta a dispus trimiterea „în judecata Tribunalului corecțional” pe Eduard Sculy Logotheti și Constantin Iarca, iar Geta Iarca a fost absolvită de acuzațiile ce i s-au adus. În rechizitoriu era consemnat: „În seara zilei de 6 februarie 1935, inculpatul Iarca, întâlnindu-se cu inculpatul Logotheti şi cerându-i socoteală pentru faptul de a fi lovit pe soţia sa, Geta Iarca, i-a aplicat mai multe lovituri cu un baston gros, cauzându-i grave leziuni în cap. Victima a fost internată în spital. Cu acest prilej, inculpatul Iarca, scoţând revolverul ce-l purta fără cuvenita autorizaţiune, s-a servit de el trăgând mai multe focuri de revolver asupra lui Logotheti, fără însă a-l nimeri. De asemenea, inculpatul Eduard Sculy Logotheti a fost trimis în judecată pentru că a bătut pe sora sa, doamna Geta Iarca, rănind-o grav”. 

Bănuim că incidentul s-a produs din cauza neînțelegerilor legate de moștenirea părinților. De altfel, în februarie 1936, Eduard Sculy Logotheti a fost condamnat, de Judecătoria Ocol 1 Urban, „la o lună de închisoare, pentru abuz de încredere comis în administrarea moștenirii părintelui său”. 

Presa vremii a relatat și despre „firea violentă” a lui Eduard Sculy Logotheti, care avea „deseori conflicte cu locuitorii” din Cărăpcești, județul Tutova, unde deținea o moșie. De exemplu, pe 18 mai  1937, „Eduard Sculy, proprietarul moşiei Cărăpăceşti (Tutova) şi nepotul său, Heinrich Sculy, s-au luat la ceartă pentru o pereche de boi, cu săteanul Gh. Patriche din aceeaşi comună. În timpul certei, Eduard Sculy a tras asupra săteanului mai multe focuri de revolver, împuşcându-l în abdomen. În stare gravă, victima a fost dusă la spital”. 

Se relata că pe vremea doctorului Sculy, moșia de la Cărăpcești era de toată frumusețea, iar după moartea acestuia, conacul ajunsese în părăsire, „fără împrejmuiri, ruinat, dând aspectul unei pustiiri fără nici un semn de viaţă”. La rândul ei, moșia era „jale și paragină”. Din cauza conflictelor cu locuitorii din Cărăpcești și satele vecine, ajunsese „să treiere grâul iarna şi să culeagă porumbul în primăvară” sau să rămână cu moşia nesemănată, întrucât „toată lumea fuge de un buclucaş ca dânsul”. 

Ziarul „Dreptatea” prezintă o altă versiune a conflictului: „În ziua de 18 Mai, pe la amiază, pe când locuitorul Ion Patrichi din Cărăpceşti dădea vitele la apă în iazul islazului comunal, au apărut deodată domnii Eduard şi Richy Sculy şi au luat, ajutaţi de argaţii lor, vitele ducându-le la nişte coşere boiereşti ca răzbunare că oamenii refuză să se ducă la arat pe moşia boierească. Gh. Patrichi, tatăl, şi fiul său, Ion, s-au rugat în tot felul să le libereze vitele, fiindu-le plugurile pe brazdă. Dar domnul Eduard Sculy s-a înfuriat mai rău, i-a luat la bătaie şi, în cele din urmă, văzând că bieţii ţărani rezistă, a tras cu 7 gloanţe de revolver asupra lor, rănind grav în stomac pe Gh. Patriche. Bietul ţăran, în loc să-şi vadă acum de plug, a ajuns la spital, iar domnii Sculy au dispărut, fugind direct la Bârlad, de frica sătenilor. În Bârlad, om cu mare trecere, domnul Sculy se plimbă nestingherit de nimeni şi îşi aranjează cum e mai bine isprava, fiind menajat cu toată indignarea generală de autoritățile în drept”. 

Ziarul „Universul” a revenit, pe 25 mai 1937, cu un articol în care prezintă o sinteză a raportului prim-procurorului C. Plitos referitor la agresiunea din Cărăpcești. Printre altele, se spune că „între proprietarul acelei moşii, domnul Eduard Sculy Logotheti şi întreg satul era o veche ură, provenind de la stăpânirea unui iaz în codevălmăşie. Acum câtăva vreme, a venit în faţa tribunalului un proces, al cărui obiect era un iaz stăpânit în codevălmăşie de săteni cu boierul. Judecata a dat câştig de cauză sătenilor, de unde gândul lor că prin stăpânire pot deveni proprietari. Aşa s-a întâmplat în ziua de 18 mai, când săteanul Gh. Patriche din Cărăpceşti, cu 3  fii ai săi, s-a dus cu vitele la păscut pe moşia domnului Sculy. În repetate rânduri, sătenii îl ameninţau pe domnul Sculy, fapt care l-a determinat să încunoştinţeze parchetul. În ziua amintită, săteanul cu fiii săi a dus vitele şi le-a priponit pe imaşul boieresc. Tânărul Sculy, care a observat pe săteni, l-a înştiinţat pe unchiul său, care a venit înfuriat spunându-le sătenilor să iasă de pe imaş. Patriche însă l-a întâmpinat cu lovituri de ciomag, trântindu-l la pământ. Văzându-se ameninţat cu moartea, domnul Sculy, spre a-şi pune viaţa la adăpost, a scos revolverul şi a tras mai multe focuri de armă spre a intimida pe săteni. Unul din gloanţe a lovit pe Patriche în partea stângă a toracelui. Victima e însă în afară de orice  pericol. Domnul Sculy a adus cazul la cunoştinţa parchetului, iar după câteva ore a sosit şi săteanul Patriche care s-a predat, fiind apoi înaintat serviciului sanitar spre avizare”.  

O viață atât de tumultoasă nu putea avea decât un sfârșit tragic, care a avut loc un an mai târziu, în urma unei „sângeroase agresiuni” petrecute la Cărăpcești. Pe 5 iunie 1938, ziarul „România” a publicat unele informații din ancheta întreprinsă până în acel moment de prim-procurorul C. Plitos, din care rezultă că „uciderea moșierului a fost premeditată”: „În dimineaţa zilei de 24 mai 1938, moşierului i s-a adus la cunoştinţă că în acea zi va fi asasinat în timp ce se va întoarce de la câmp. Pentru a preveni primejdia, chiar în acea zi, introduce la şeful postului de jandarmi o cerere prin care denunţă pe indivizii Niculae Ilașcu, Vasile Ilașcu şi Neculai Șt. Chicoș zis Perju, cerând a i se asigura paza conacului contra unui atac neprevăzut. Spre a fi în deplină siguranţă, la întoarcerea de pe moşie, la conac, şi-a organizat apărarea prin oameni de la munca câmpului, punând în spatele trăsurii pe administratorul moșiei Neculai Moisă, care era înarmat, alături de el pe copilul Zoltán Kota, fiul vechilului, iar în spate un convoiu de muncitori. În drum spre conac, a început să se înopteze de-a binelea. Asasinii, de o parte și de alta a drumului, au întins o sârmă cu laţ spre a prinde victima de gât şi a o sugruma, ceea ce nu le-a reuşit, deoarece laţul n-a ajuns să prindă decât pălăria moşierului. Văzându-şi planul eşuat, asasinii au aşteptat protejaţi de întuneric să se apropie trăsura de casa văduvei Anica C. Corduneanu, când au găsit momentul prielnic de a-i da o lovitură în cap, sfărâmându-i osul parietal stâng. Scăldat în sânge, moşierul Sculy a căzut în nesimţire din trăsură. Imediat s-a dat alarma. Rănitul a fost transportat la conacul său, unde domnul doctor Ghiorghiu i-a dat primele îngrijiri. Apoi, chiar în acea noaptea, a fost transportat la Bârlad, la Spitalul Beldiman, unde, cu toate îngrijirile date, a murit după două zile de chinuri groaznice. Autorităţile au arestat pe locuitorii Niculae şi Vasile Ilaşcu, bănuiţi de crimă. Se crede că agresiunea a fost săvârşită din răsbunare. Moşierul era o fire violentă având deseori conflicte cu locuitorii de pe moşia sa”.   

După asasinarea lui Eduard Sculy Logotheti, sora sa, Geta Iarca, a cerut parchetului sigilarea casei de bani și a unei lăzi de fier aflate în păstrarea doamnei Ninette R. Sculy Logotheti.  

Totodată, familia a înștiințat conducerea Spiridoniei faptul că defunctul „a făcut un testament prin care lasă Epitropiei Sf. Spiridon partea lui din imobilul situat la Iași, în strada Lascăr Catargi”.   

În presă s-a relatat că Spiridonia a intervenit  pe lângă ceilalţi moştenitori ai imobilului din strada Lascăr Catargi  pentru ai convinge să cedeze părţile lor indivize din acel imobil, în vederea amenajării unui azil pentru bătrâni care urma să poarte numele Sculy. 

 

Daniel Bradea 

 

Lasă un răspuns