Cum sunt sparţi banii tecucenilor

Viorel Burlacu Tecuci În caz că aţi pierdut ştirea trebuie să aflaţi că Muzeul de istorie tecucean a primit un important premiu la Gala culturii gălăţene. La câte miliarde de lei au pompat tecucenii în fundul lui Burlacu era şi normal să se întâmple acest lucru.

Tot datorită acestor miliarde, rupte de la gura contribuabililor în anul 2017, managerul muzeului a obţinut nota zece la evaluare. Meritul este şi al comisiei de evaluare care nu a avut un etalon pentru comparaţie şi l-a evaluat pe manager cam tot aşa cum un opincar admiră opera cizmarului.

Cheltuieli a avut managerul muzeului şi în 2018. Cu toate că au trecut doar patru săptămâni din noul an, agenda instituţiei de cultură a fost încărcată. Aceasta chiar dacă bugetul şi evenimentele culturale ale instituţiilor tecucene pe anul 2018 nu au fost încă aprobate.

Câte miliarde de lei vom mai plăti şi anul acesta pentru nurii lui Burlacu vom afla într-una dintre şedinţele viitoare ale Consiliului local. Până atunci, cu aerul de primadonă, managerul muzeului cheltuieşte pe veresie.

One thought on “Cum sunt sparţi banii tecucenilor

  1. Aveti perfecta dreptate. Nu stiu cine a organizat gala respectiva, dar daca trebuia sa fie cineva premiat din Tecuci, acela era dl. Pelin, care săptămânal organizează manifestari culturale de un înalt nivel, fără nici un leu de la bugetul local. Dacă dl. Burlacu este un așa geniu managerial, de ce nu face manifestarile de la muzeu fara bani de la bugetul local?

Comments are closed.