S-a născut pe 13 februarie 1863, la Tecuci. A urmat studiile primare și liceale la Institutele Unite din Iași. A fost căsătorit cu Constanța Greceanu (n. 1875), doamnă de onoare a reginei Maria.
La început s-a ocupat de administrarea moșiilor, alături de tatăl său. De la 1888 s-a îndeletnicit cu agricultura la moșia Diocheți (Drăgușeni). A fost mare proprietar rural, ofițer al Coroanei României, președinte și membru al Consiliului Județean Covurlui și al mai multor societăți industriale, membru fondator al Societății Agrare. A contribuit la organizarea Expoziției agrare din 1905. A fost agricultor pasionat și bun patriot.
Regina Maria îl descrie, în memoriile sale, ca fiind „gras și prosper”.
Ca și Nestor Cincu, fratele său, era mare amator de automobile, fiind primul care a adus pe meleagurile noastre „trăsura automobilă”. Pe 18 septembrie 1898, în portul Galați, sosea cu vaporul austriac „Ana Goich” mașina „De Dion-Bouton”, pentru care a plătit 8.500 franci. A doua zi, Nicolae Cincu, însoțit de câțiva prieteni, după ce a străbătut străzile Domnească și Brăilei, a părăsit Galațiul pe șoseaua Barboși îndreptându-se spre Tecuci. Drumul a fost parcurs în 3 ore. Astăzi mașina se află în patrimoniul Muzeului de Istorie din Galaţi.
Nicolae Cincu a înființat la Tecuci un Observator meteorologic, instalat din luna august 1904 în curtea curtea spitalului „Anton Cincu”, pe care mai apoi l-a dăruit Institutului Meteorologic al statului.
În timpul răscoalei din anul 1907, în ziua de 9/22 martie, vila sa din Drăgușeni, județul Covurlui, a fost incendiată de țărani și aproximativ 250 de rezerviști care au refuzat să se prezinte la Regimentul 6 Tecuci nr. 24.
Pentru a-i potoli pe țăranii din județ prefectul de Covurlui a făcut acestora promisiuni fără a avea acordul proprietarilor. În această situație s-a aflat și Nicolae Cincu, proprietarul moșiei Drăgușeni. În seara zilei de 18 martie 1907, acesta a primit o telegramă de la prefectul I.I. Athanasiu prin care era înștiințat că „locuitorii din Drăgușeni au nevoie absolută de 200 fălci arabile lângă comuna lor. În numele d-tale am făgăduit că li le vei da. Răspunde telegrafic”. Inițiativa prefectului a stârnit un adevărat scandal, care a ajuns până în parlament, întrucât se încălca dreptul la proprietate. Pentru a lămurirea situației, pe 27 martie, Nicolae Cincu a transmis de la București o scrisoare publică în care a făcut următoarele precizări: „Pentru a evita însă orice confuziune în prezent şi în viitor, vă declar categoric aici următoarele: Nu v-am autorizat şi nu vă pot autoriza în niciun chip şi sub nicio formă a forma cea mai mică făgăduială în numele meu, decât că voiu da chiar şi toată moşia la locuitori în condiţiile stipulate şi publicate la primăria Drăguşeni, din judeţul Covurlui, act făcut cu o comisiune trimeasă de locuitori în Bucureşti pentru a mă înţelege cu ei. Totdeodată ţin să vă declar că sunt în interesul ţărei mele, doritor ca liniştea deplină să reînceapă să domnească, pretutindenea şi sunt hotărât ca cu sacrificiul unei părţi din venitul meu să contribui în limitele posibilităţii la opera de pacificare, însă sub condiţiune absolută ca dreptul sfânt al proprietăţii să nu fie întru nimic ştirbit în conformitate cu legile actuale în vigoare”.
Ori de câte ori a fost solicitat Nicolae Cincu a sprijinit material comuna. Spre exemplu, în 1892, an marcat și el de răscoale țărănești, Nicolae Cincu a împrumutat Primăria comunei Drăgușeni cu 8000 lei. Trei ani mai târziu, a contribuit cu suma de 1000 lei la construirea școlii din comună și a împrumutat alți 9000 lei, fără dobândă, plătibili în mai mulți ani. În anul 1897 a donat 400 lei pentru ajutorarea celor care au avut de suferit în urma inundațiilor.
În comuna Drăgușeni exista o puternică cooperație care a cumpărat pământ, de la Nicolae Cincu, cu care au fost împroprietăriți sătenii. De altfel, în 1927, Nicolae Cincu a promis că va ceda frumosul conac al moșiei sale pentru o școală cooperatistă.
Nicolae Cincu a încetat din viață la Buşteni, pe 27 August 1930, la ora 21. Ceremonia funebră a avut loc la Bucureşti, în capela cimitirului Bellu, în ziua de 30 August, ora 17.
Soția sa, Constanța Cincu, născută Greceanu, a fost doamnă de onoare a Reginei Maria. În Jurnalul de război, Majestatea Sa o numește Tațulina sau Cinculaki și o descrie drept „o ființă tare bună și, probabil, cinstită, dar de o inteligență extrem de limitată”. În ciuda caracterului dificil și conflictual al doamnei Cincu, în relațiile cu celelalte doamne de onoare, și nu numai, se bucura de simpatia reginei care o gratula cu epitete de genul: „draga și grăsuna de Tațulina”, „simpatica Tațulina” etc. Constanța Cincu s-a ocupat în perioada războiului, din însărcinarea reginei, de trenurile sanitare. Totodată, a însoțit-o pe regină în unele din vizitele făcute pe front, așa cum s-a întâmplat pe 18/31 martie 1917, când au fost inspectate Regimentele 6 și 11 Roșiori Tecuci, aflate la refacere la Burdujeni și Plopeni (jud. Botoșani).
În zilele grele din septembrie 1918, când Carol a fugit în Rusia, a fost una din puținele persoane primite de regină dintre cele care au venit să-și exprime îngrijorarea.
În iulie 1926, presa anunța că d-na Constanţa Cincu, cu domiciliul în București, strada Polonă nr. 2, a reclamat poliţiei faptul că i se furau bani din casă. De cercetări s-a ocupat comisarul Vrânceanu. Acesta a reținut pe servitoarele Maria Fringhiş, zisă Sasu din comuna Perişani şi Carolina Olteanu. După două zile de interogatoriu, ele au recunoscut că sunt autoarele furturilor. Era descris și modul în care operau hoațele. Profitând de faptul că erau în serviciul familiei Cincu de mulţi ani şi se bucurau de încrederea acesteia, ele au asistat în câteva rânduri când dl. Cincu deschidea casa de bani. Atunci când acesta își lăsa haina în care avea cheile de la casa de bani, în birou, servitoarele luau cheile, deschideau casa şi luau diverse sume de bani. În acest mod cele două au furat 110.000 lei.
După moartea soțului, Constanța Cincu a avut de luptat pentru partea ce îi revenea din averea acestuia cu moștenitorii: d-na Maria Const. Mille, soră, Teodor Cincu, frate, şi alţi nepoţi de frate şi de soră care şi-au exercitat calitatea lor de moştenitori pe calea justiţiei obţinând punerea în posesie.
La rândul ei, Constanţa Cincu a cerut Tribunalului Ilfov, în octombrie 1935, să i se recunoască dreptul la o pătrime din averea succesorală, întrucât era văduvă săracă. Evaluată inițial la 12 milioane lei, după o expertiză cerută de Constanţa Cincu, care avea interes ca succesiunea să apară cât mai mare pentru ca şi pătrimea să crească în aceeaşi proporţie, averea a fost evaluată 16 milioane lei.
În instanță, moştenitorii au contestat situaţia de văduvă săracă a d-nei Cincu, arătând că posedă bijuterii în valoare de două milioane, precum și faptul că, alături de sora sa, Lucia Băicoianu, a moştenit în anul 1927 pe fratele lor Gr. Greceanu şi că au fost puse în posesia unei averii succesorale de 10 milioane lei.
Constanța Cincu a obiectat că bijuteriile nu sunt o avere producătoare de venit și ca atare nu pot fi luate în considerare. Referitor la moștenirea de la fratele Grigore Greceanu, a recunoscut că o poseda în momentul morţii soţului ei, Nicolae Cincu, dar după ce a fost găsit un testament olograf al lui Greceanu, prin care lăsa întreaga sa avere numai surorii sale, a fost deposedată de aceasta de către sora sa, d-na Băicoianu.
Pe aceste temeiuri invocate de văduva reclamantă, Tribunalul Ilfov i-a admis acţiunea şi considerând-o văduvă săracă, i-a recunoscut dreptul la o pătrime din averea succesorală a defunctului soţ. Moştenitorii legali ai lui Niculae Cincu, fiind nemulțumiți, au făcut apel la Curtea de Apel repunând în discuţie aceleaşi chestiuni.
Cu „nesațiul de avere” al prezumtivilor moștenitori se va confrunta și Teodor Cincu.
Donațiile făcute de acesta (terenul pe care este construit spitalul și imobilul ce găzduiește muzeul), precum și intenția de a înființa o fundație ce urma să administreze un cămin pentru copiii de pe moșiile pe care le deținea, și care urmau să învețe la Liceul de băieți din oraș, au stârnit nemulțumirea rudelor.
Maria C. Mille a deschis un proces la Tribunalul Tecuci împotriva lui Teodor Cincu, fratele său, prin care solicita punerea sub interdicție a acestuia, pe motivul înstrăinării averii sale. Presa susținea că erau erau incriminate „fapte de prodig” și că Teodor Cincu „a făcut un testament prin care lasă întreaga sa avere orașului Tecuci, pentru înființarea unui muzeu al orașului”.
Pe de altă parte, Teodor Cincu arăta că, „unele din rudele mele tinere şi apropiate (eu neavând copii) cu grijă că poate voi face şi alte liberalităţi mai târziu, care ar micşora viitoarea moştenire a unchiului, au socotit că e în interesul lor (cred ei) să pue pe sora mea mai mare, octogenară, să introducă o cerere înaintea tribunalului local pentru punerea mea sub interdicţie. Îi priveşte. Opinia publică locală însă, este edificată complet de acest gest al prezumtivilor mei moştenitori”. Cert este că procesul si-a făcut efectul. Până la decesul survenit pe 4 iunie 1941, Teodor Cincu nu a mai făcut nicio donație orașului.
Daniel Bradea
(Un fragment din volumul SAGA FAMILIEI CINCU, aflat în pregătire.)