La Adio Ion Temneanu

 

Îndoliată familie, Întristată adunare 

Astăzi ne luăm rămas bun de la cel care a fost Ion Temneanu, minunatul profesor și prieten, omul de ispravă, intelectual de cea mai bună calitate și îndrumător competent a multor serii de elevi. Mulți, dintre noi am apelat la buna sa pregătire profesorală și nu știu să fi refuzat pe cineva, dintre cei ce i-au cerut ajutorul. 

A fost de toate: 

A fost cu precădere profesor, căci aceasta îi era pregătirea. A pregătit și îndrumat mii de elevi în cele patru decenii de profesorat. Îl prețuia elevii, dar în egală măsură era prețuit de părinți, de cei interesați să asigure odraslelor o calificare, o situație. 

A fost apoi un prieten loial, un catalizator al colectivității din care făcea parte, un om de lume, un bonom și nu știu să fi dușmănit pe cineva sau să dușmănească pe cineva. Viața l-a purtat prin mai multe cancelarii, dar peste tot a arătat același cult al prieteniei și aceeași apetență pentru relații cordiale cu colegii.  

L-am cunoscut bine, încă din primul an de profesorat, când, imediat după terminarea facultății, mi-a devenit coleg de cancelarie. Spirit deschis și animat de bune intenții voia cu adevărat să performeze să furnizeze societății cadre bine pregătite. Era exigent, cum sunt de regulă profesorii de matematică, dar exigența aceasta se răsfrângea mai mult asupra lui decât asupra elevilor. Îmi amintesc că atunci când s-a plâns inspectorului de specialitate, Tutulan, acesta s-a invitat să-l asiste la o oră, să se convingă. Mare ne-a fost mirarea când acesta, la sfârșitul orei s-a arătat foarte mulțumit, nu doar de profesor, ceea ce era de așteptat, dar și de nivelul de pregătire al elevilor.  

 Ori pe unde l-a purtat destinul Nicu Temneanu a lăsat semne durabile și amintiri prețioase. L-am prețuit de la început și această prețuire se răsfrânge și asupra familiei sale, model de înțelegere și de reciprocă susținere. Nu mai spun de fiica lor, doctorița  Temneanu, care a preluat de la părinți toate calitățile necesare optimizării profesiei. Trecea drept un copil teribil încă din ciclul gimnazial și-a rămas în  amintirea celor ce i-au fost dascăli ca o mândrie a învățământului tecucean. Celebra frescă Sfânta familia a lui Michel Angelo avea o variantă în miniatură la Tecuci. Îmi imaginez cât de grea le va fi despărțirea de cel ce le-a fost soț și părinte și a asigurat echilibrul, armonia și a fost stâlpul familiei. Cu Nicu Temneanu n-a murit un om, ci s-a năruit o lume – lumea tinereții noastre buimace, dintr-un veac plin de insanități și încercări, dar căreia Nicu Temneanu știa să-i picure puțină glazură, s-o facă suportabilă și crocantă. 

Noapte bună, Nicule, și Dumnezeu să-ți așeze sufletul prin apropierea tronului Său de lumină și îndurare.  

Dumnezeu să-l ierte!    

 

Ionel Necula