La noi trebuie să se întâmple un dezastru pentru ca organele de control să își facă datoria. S-a întâmplat tragedia, roiuri de funcționari se împart în cele patru zări pentru a eradica răul.
Într-o societate perfectă, ideal este să fim cu un pas înaintea tragediei, să anticipăm dezastrul înainte de a se întâmpla, iar pentru aceasta au fost create organe abilitate de verificare și control. Teoretic acestea își fac datoria, practic aflăm periodic despre alte și alte tragedii.
Am testat pentru dumneavoastră fiabilitatea transportului județean de persoane, luând la întâmplare două mijloace de transport care efectuează curse pe DN25, între Tecuci și Galați. Din două microbuze, unul la dus celălalt la întors, niciunul nu a trecut testul.
Teoretic, cele două microbuze ar fi trebuit să treacă de inspecția RAR și a celor care acordă licențe de transport pe această rută. Practic, fiindcă așa-i românul, așteptăm să se întâmple o tragedie, ar fi păcat să supărăm pe cineva fără o motivație serioasă, să fim cu un pas înaintea a ceea ce ar putea să se întâmple.
Urc în primul microbuz din stația de la Agricol, actualul Colegiu Național de Agricultură și Economie din Tecuci. Deși sunt primul pasager, nu găsesc nici o bancă ce ar putea să mă satisfacă, majoritatea sunt lăsate pe spate semn că sistemele de blocare sunt defecte.
După câteva minute de cumpănire, în care analizez dezavantajele fiecăruia în parte, găsesc în sfârșit locul în care ar trebui să îmi petrec următoarele 90 de minute din viață. Optimismul meu dispare după primul sfert de oră, când realizez că restul călătoriei îmi va părea o eternitate.
Ziua promite să fie una toridă, județul se află sub caniculă, iar microbuzul nu are aer condiționat, doar trapa de sus ridicată. Cum nu are unde să se lase, fiind pe ultimul rând, banca de lângă mine o ia la vale, în față, trebuie permanent să o împingi ca să revină la loc.
Singurul lucru care mă liniștește în tot acest amalgam de nemulțumiri este faptul că la volan se află o conducătoare auto, femeile conduc mai preventiv decât bărbații.
La întoarcere am avut nesperata șansă să vin cu „domn’ profesor”, așa cum aveam să aflu dintr-o discuție purtată lângă pompa de alimentare a mijloacelor de transport. Autobaza e situată în spatele benzinăriei, la ieșire din Galați către Tecuci, ca să ajungi la ea trebuie să încalci cel puțin o regulă de circulație, cum ar fi traversarea prin loc nepermis.
Din nou sunt primul pasager, iarăși nu găsesc un loc adecvat, motiv pentru șofer, care se afla în spatele autovehiculului, să mă apostrofeze: „Nu ați găsit niciun loc până aici”. Îl ignor, deși aș fi avut atât de multe să îi spun, îmi amintesc prima regulă de urmat atunci când te afli într-un mijloc de transport străin – „Orice s-ar întâmpla, nu enerva șoferul!”.
Aceleași bănci defecte, care se lăsau pe spate, aceeași trapă ridicată în loc de aer condiționat, de data aceasta blocată cu un bidonaș să nu se închidă. Nu existau geamuri care să se deschidă, cele laterale erau dintr-o singură piesă, din locurile destinate suflantelor cu aer rece atârnau cabluri.
La fel ca în primul microbuz, după primul sfert de oră aveam impresia că va dura o eternitate până ce voi ajunge la destinație. Senzația era accentuată de caniculă, care imediat după ora prânzului începuse să ciupească.
Unul dintre microbuze avea o coadă de mătură introdusă între mânerele spătarelor a două scaune alăturate astfel încât să împiedice unul din ele să se lase pe spate. Primul avea o gaură în podea, așa încât puteam vedea roata dreaptă din spate.
Ajung în Tecuci fără alte incidente, de fiecare dată în orar, cu aceeași senzație cu care ar coborî un pasager dintr-un mijloc de transport din lumea a treia, că am scăpat de tragedie și de data aceasta. Nu știu cine ar trebui să se autosesizeze în aceste cazuri, așteptăm să se întâmple ceva și vom afla împreună a cui a fost datoria să preîntâmpine o nouă tragedie.
F.A.
n.r. – Fotografie în scop ilustrativ.
