Poetul Dan Movileanu cu lecturări dintr-un nou volum în Cenaclul literar tecucean

 

Joi, 11 mai 2023, sala „Alexandru Mironescu” a Casei de Cultură Tecuci a găzduit o nouă ședința de lucru a Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”. Ședința a fost deschisă de președintele cenaclului – poetul Dan Vîță care l-a invitat pe poetul Dan Movileanu să lectureze din volumul său intitulat „Suburbiile somnului”, apărut la Editura „Salonul literar” din Focșani în anul 2023.  

Poetul începe prin a ne spune că ideea acestei cărți s-a înfiripat încă din anul 1978, iar materialele au fost concretizate în anul 2014, atunci când a fost internat într-un sanatoriu, unde, printre altele, i-a venit și ingenioasa idee de a-l considera un San-Atoriu.  

Despre cartea de față, ne spune că a lucrat mult timp la ea, a mai completat, a mai tăiat, iar a adăugat și până la urmă tot consideră că nu i-a reușit cum ar fi dorit, dar este totuși o lucrare la care ține foarte mult. Cartea are 78 de pagini și conține 32 de poeme. Din acestea a lecturat poemele intitulate „Cârtița bunicului Franz”, „Vorbesc dar nu mă ascultă nimeni”, „Sufleorul”, „Pereții de gheață ai orașului” și „Inelul de recunoaștere”.  

 Primul vorbitor care a analizat poemele ascultate a fost poetul scriitor Constantin Oancă, acesta menționând faptul că, în general, această carte este o provocare și un îndemn la lectură: „Am ascultat și apreciat poeme de formare realistă dar și impresionistă”. Poetul Marin Mârza apreciază subtilitatea poemelor audiate. 

În continuare, încercând să răspundă unor întrebări venite de la colegii de cenaclu, poetul Dan Movileanu se declară un român adevărat, care iubește Limba română și critică încercările de introducere în vocabularul nostru a unor englezisme. Din postfața de pe ultima copertă reținem printre altele cuvintele scriitorului Ioan Ușurelu, directorul Editurii Salonul Literar Vrancea și unde acesta îl consideră pe poetul Dan Movileanu „Unul din cei mai apreciați poeți ai județului Vrancea”. Aceasta pentru că, în prezent, Dan Movileanu locuiește în comuna Movilița – Vrancea, localitate despre care poetul ne vorbește cu multă plăcere. 

 Cuvinte de apreciere pentru poeme au venit și de la poeta Mihaela Gudană și de la epigramistul profesor Aurel Scarlat, acesta subliniind și faptul că toate poemele audiate exprimă dureri trăite de autor. În continuare, Aurel Scarlat a citit o frumoasă poezie dedicată cenaclului și membrilor acestuia.  

Poetul Dan Vîță apreciază în special descrierile filosofice emanate din poeme și apreciază ideea autorului de a-și considera înaintașii „Bunici”. În același timp,  remarcă și faptul că la finalul cărții autorul a introdus și un Glosar pentru a face și mai cunoscute anumite expresii pe care acesta le-a folosit și sunt mai puțin cunoscute, mai ales tinerilor cititori. 

 A luat apoi cuvântul o altă veche membră a cenaclului literar – Mariana Enache, aceasta apreciind poemele audiate și anunțând faptul că pe data de 20 mai familia Aciocârlănoaie organizează la Buciumeni o pomenire cu prilejul împlinirii a doi ani de la decesul apreciatului dirijor Pedro Negrescu – fiul acestora – născut la data de 5 aprilie 1969 și decedat la 23 mai 2021.  

În final, poetul Vîță a făcut cunoscut faptul că cenaclul va pregăti sărbătorirea la 15 iunie – Ziua morții marelui poet – și se așteaptă propuneri în acest sens. În afara celor ce au vorbit, la ședință au mai participat poeții Iulian Bostan, Adrian Răcaru, Violeta Mîndru și Cătălin Dumitrescu. 

 

Iancu Aizic