Reușit recital cameral la Ateneul Fundației Pelin 

 

Sâmbătă, 13 aprilie 2024, Ateneul tecucean a oferit iubitorilor de muzică de cameră, și nu numai, un apreciat recital, de o înalta ținută artistică. De această dată, pe scenă au evoluat pianistul Tudor Scripcariu, flautista Ioana Bălașa și soprana Laura Chera. 

Soprana Laura Chera este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București. A fost remarcată, în special, prin proiectul „Opera în Bibliotecă”, derulat la Biblioteca Metropolitană din București. 

Flautista Ioana Bălașa este născută în anul 1989 și în prezent este membră a Filarmonicii „George Enescu” din București, după ce o bună bucată de timp a activat la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău. În calitate de flautist principal a lucrat cu dirijori importanți cum ar fi Alexandre Bloch, John Axelrod, Leo Husseein, Cristian Măcelaru, dar și cu multe orchestre de renume românești precum Orchestra de Tineret Română și Camerata Regală Română. 

În drumul ei spre perfecțiune a participat la concursuri de master cu flautisti renumiți precum Keresten McCall, Walter Auer, Jean-Claude Gerard, Michael Kofler și alții. Din anul 2018 deține un Master în Muzică de camera la Universitatea Națională de Muzică din București. 

 Pianistul Tudor Scripcariu este profesor doctor în pian și acompaniament. Este absolvent al Liceului de Muzică „George Enescu” la clasa prof. Mihaela Zamfirescu. Între anii 2007-2010 a studiat pianul la Colegiul Regal din Manchester la clasa prof. Helen Krizos. În această perioadă, a participat în Anglia la numeroase Masteclassuri sub îndrumarea unor celebri pianiști cum ar fi Andras Schiff, Nelson Goerner, Andrei Gavrilov și alții. 

Între anii 2010-2015 a studiat și la Universitatea Națională de Muzică din București sub îndrumarea prof. univ. doctor Vlad Dimulescu. În anul 2021, i se conferă titlul științific de Doctor în Muzică de către Universitatea Națională de Muzică din București, cu titlul – „Integrarea ciclurilor pentru voce și pian” de Frannz Schubert. Are în palmares peste 30 de premii naționale și internaționale incluzând aici și trei mari premii la concursurile „Sigismund Toduță”, „Carl Czerny” și „W.A. Mozart”. 

Între anii 2015-2018, a fost pianistul Operei Comice pentru Copii, dar și cadru asociat al Universității Naționale de Muzică din București. În anul 2019, a fost director muzical al producției „We Will Rock You România”, spectacol produs la Sala Palatului în regia lui Răzvan Mazilu. 

Acum, la recitalul de la Ateneul Fundației Pelin, rolul de purtătoare de cuvânt al acestui renumit trio a revenit flautistei Ioana Bălașa, care, după ce a mulțumit pentru invitația primită de a concerta aici, a ținut să ne spună că „este pentru a două oară la Tecuci, dar prima oară pe scenă acestui apreciat Ateneu”. Prima piesă s-a intitulat chiar „Un flaut invizibil”, după care a urmat o piesă cu cei trei, remarcată fiind și vocea sopranei Laura Chera. 

 În concert, am audiat în continuare piese de Camille Saint- Saens, Maurice Ravel, Raynaldo Hahn, Georges Hue, Cecilee Chaminade, J. Ilbert, Andre Caplet, Lili Boulanger, Maurice Emmanuel, G. Enescu, Augusta Holmes, Pauline Viardot. De fapt, și flautista a căutat să sublinieze faptul că interpretează mai mult piese de compozitoare care s-au impus în muzică de camera. 

Ropote de aplauze au recompensat frumoasă evoluție a celor ce au fost pe scenă Ateneului. 

În final, discutând cu apreciata flautistă și întrebând-o cum de s-a îndrăgostit de flaut, care e mai mult pentru bărbați, aceasta a spus că inițial a dorit să studieze harpă, dar nu mai erau locuri la acest instrument și s-a orientat spre flaut. 

Următorul recital va fi prezentat de cei trei îndrăgiți muzicieni pe scena Ateneului din București. 

Mulțumim pentru recitalul oferit! 

 

Iancu Aizic